Sistemul informatic din vămi nu va funcţiona de vineri până luni

Sistemul informatic din vămi nu va funcţiona de vineri până luni

Sistemul informatic din vămi nu va funcţiona de vineri, ora 12:00, până luni, ora 12:00, ca urmare a mutării bazei de date pe noi echipamente, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), remis AGERPRES.

Reprezentanţii ANAF au menţionat că, în această perioadă, structurile vamale vor utiliza o procedură alternativă.

"Direcţia Generală a Vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a luat toate măsurile administrative necesare şi a informat toate structurile vamale teritoriale cu privire la utilizarea în această perioadă, conform dispoziţiilor legale, a procedurii alternative în vederea asigurării continuităţii derulării formalităţilor vamale", se arată în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!