De exemplu, la Kozacea Lopan, o localitate din regiunea Harkov ocupată de forţele armate ruse, mai mulţi locuitori au fost „evacuaţi” recent în regiunea vecină Belgorod, din Rusia, sub pretextul „pericolului unor bombardamente intense”. Însă nu a existat niciun pericol de bombardament. La Starobilsk, în regiunea Lugansk, 80 de localnici au fost trimişi cu forţa în prima linie pentru a servi drept carne de tun.
În timp ce organizează deportări în Rusia, soldaţii ruşi încearcă să împiedice evacuările spre zonele mai sigure din Ucraina deschizând focul asupra unor autobuze, blocând drumuri sau răpind şoferi. Este cazul lui Mihail Pankov, un profesor de istorie care, după începutul războiului, a decis să ajute la evacuări în calitate de şofer. Însă Pankov a fost arestat sub acuzaţia că ar fi informator.
Toate astea fac parte din aşa-zisa denazificare pusă în aplicare de Rusia, însă nu este decât o practică de eliminare sistematică de populaţii. Informaţii revelatoare în acest sens sunt redate în cel mai recent raport al ONG-ului Centre for Information Resilience (CIR) despre deportarea populaţiei ucrainene.
Taberele de filtrare
Raportul descrie în detaliu practicile din taberele de filtrare, despre care Rusia susţine că sunt doar „puncte de control pentru civilii ce părăsesc zone de ostilităţi active”. Dar cei care au trecut prin ele spun o cu totul altă poveste.
„Refugiaţilor ucraineni li se creează iluzia propriei alegeri din momentul capturării până la stabilirea involuntară pe teritoriul Rusiei, însă ajung prinşi într-un sistem birocratic de tip kafkian ce lucrează împotriva lor”, semnalează autorii raportului.
„Supravegheaţi vigilent de forţele invadatoare din momentul capturării şi până la plasarea în teritoriul Rusiei, ei nu au nicio cale de salvare de la un proces în care un răspuns greşit ar putea costa viaţa”, se arată în raport.
Raportul identifică 11 „tabere de filtrare” în teritoriile ocupate de separatiştii proruşi din Doneţk.
O filmare realizată pe ascuns înăuntrul uneia din aceste tabere, localizate la o şcoală din satul Bezimenne, la 20 kilometri de Mariupol, arată zeci de bărbaţi ucraineni care au fost reţinuţi mai multe săptămâni după ce au trecut prin procedura de filtrare.
Bărbatul care a făcut înregistrarea şi a urcat-o pe Telegram a afirmat că cei care supraveghează captivii din tabere au fost auziţi spunând că nu s-au hotărât încă în privinţa lor - dacă să fie folosiţi în luptă sau ca „forţă de muncă în Mariupol”.
„Mulţi refugiaţi aflaţi în custodia autorităţilor ruseşti relatează că au fost supuşi unor interogatorii intensive, de multe ori fiind insultaţi, ameninţaţi sau agresaţi fizic. Potrivit unor relatări, unii dintre ei pur şi simplu n-au mai fost văzuţi ulterior”, se arată în raport.
În multe alte cazuri, cei care au supuşi filtrărilor au fost şantajaţi sau li s-au confiscat telefoanele şi înapoiate cu noi softuri instalate.
Jurnalistul Stanislav Miroşnicenko a explicat procedura pentru Current Time TV: „Persoana cu care am stat de vorbă a observat un nou soft pe telefonul său. Era un fişier încărcat pe telefonul său. După opinia mea, se numea «Spionaj al Ministerului de Interne». L-am întrebat dacă a încercat să îl şteargă şi mi-a răspuns că după ce a părăsit tabăra a închis telefonul şi nu l-a mai folosit. Nu s-a priceput să-l şteargă”.
Taberele de filtrare sunt înrădăcinate în istoria sovietică şi rusă. A fost un mijloc, în primul rând, de a scăpa de cei care ar putea reprezenta o ameninţare pentru regim opunând rezistenţă. Şi în al doilea rând, este un mijloc de răspândire a fricii şi semănarea neîncrederii în rândul celorlalţi pentru a-i împiedica să se gândească măcar să se opună”, spune Khristina Holinska, cercetătoare în domeniul apărării la Rand Corporation.
După ce trec de primele interogatorii aici, refugiaţii eligibili sunt duşi în Rusia, unde sunt „întâmpinaţi” de agenţi ai Serviciului Federal de Securitate (FSB, fostul KGB).
Centrele temporare de cazare din Rusia
În Rusia, refugiaţii sunt duşi în aşa-numitele centre temporare de cazare, unde li se promit oportunităţi de muncă, ajutoare financiare, locuinţe şi „pământ gratis”. Însă nu primesc locuinţe, iar „pământul gratis” se află undeva în ţinuturi izolate şi sălbatice.
Elena, o voluntară care lucrează cu refugiaţii ucraineni în regiunea Primorie, în Orientul Îndepărtat, la graniţa Rusiei cu China şi Coreea de Nord, a dezvăluit pentru The Daily Beast că promisiunile fie se dovedeau neadevărate, fie aveau condiţii asupra cărora ucrainenii nu fuseseră informaţi.
Familii de refugiaţi tineri care au acceptat ofertele de relocare în estul extrem al Rusiei, la aproape şapte mii de kilometri depărtare de patria lor, au povestit că s-au trezit în localităţi izolate, unde şi-au dat seama că au de plătit chirii cât salariile, iar să-şi achiziţioneze o casă nici nu se punea în discuţie.
Mulţi refugiaţi trimişi în Rusia descoperă că noua lor rezidenţă vine cu o mulţime de obligaţii. Autorităţile ruse oferă 10.000 de ruble (circa 175 de dolari) familiilor care trec de filtrare şi sunt stabilite în Rusia, numai că mai bine de jumătate din aceşti bani trebuie daţi pe examenele obligatorii de limbă rusă, a dezvăluit pentru The Daily Beast o rusoaică care se ocupă de refugiaţi. Ea spune că doar o singură familie din toate cele care au sosit în centrele temporare de cazare îşi manifesta susţinerea faţă de Vladimir Putin.
„Orfanii” ucraineni
Copiii sunt însă victime ale unor răpiri în masă. Dacă media de stat din Rusia prezintă reportaje emoţionante despre eforturilor pretins „umanitare” ale Kremlinului de a prelua copiii ucraineni salvaţi din orfelinatele din apropierea frontului, autorităţile ucrainene afirmă că în realitate mulţi dintre aceşti copii au fost răpiţi, mai ales din Mariupol, şi nu toţi sunt orfani.
„Printre cei duşi în Federaţia Rusă sunt copii care au ajuns orfani după ce şi-au pierdut părinţii din cauza războiului, dar şi copii care au fost separaţi de familiile lor. Cunoaştem cazuri în care ei au fost luaţi pur şi simplu de la părinţii lor”, spunea la sfârşitul lunii iunie Piotr Andriuşcenko, consilier al primarului din Mariupol.
În opinia sa, aceste acţiuni fac parte din eforturile ruşilor de a reduce populaţia ucraineană.
Portalul independent Verstka relata la sfârşitul lunii iunie că sute de copii ucraineni neînsoţiţi de părinţi au fost duşi la un complex sportiv din Taganrog, în regiunea Rostov. O parte dintre ei au fost transferaţi ulterior în regiunea Moscova, unde au fost predaţi unor familii ruseşti.
Sute de copii ucraineni care au dispărut în zilele haotice de la începutul invaziei sunt căutaţi şi acum de familiile lor.
Tatiana şi Elena sunt bunicile unei fetiţe, Nastia, care a dispărut împreună cu părinţii săi în urma bombardamentelor puternice care avut loc în Mariupol pe 12 martie. Clădirea în care fetiţa locuia cu părinţii săi a ars după ce a lovită frontal, dar cadavrele lor nu au fost găsite printre ruine.
Tatiana a povestit că cinci luni mai târziu a crezut că o vede pe Nastia în imaginile cu orfanii ucraineni adoptaţi de familii din Moscova, difuzate de televiziunea rusă. Elena a spus şi ea că e sigură că e Nastia. După mai multe săptămâni de demersuri pe lângă autorităţile ruseşti, întâlnirea mult aşteptată s-a dovedit o dezamăgire. Autorităţile nu au fost de acord să o aducă pe Nastia în persoană pentru identificare, ci au venit în schimb fotografii şi filmuleţe menite să le demonstreze celor două bunicuţe că s-au înşelat în faţa televizorului.
