Siria: Un general rus a fost ucis într-un bombardament al SI în apropiere de Deir Ezzor

Siria: Un general rus a fost ucis într-un bombardament al SI în apropiere de Deir Ezzor

Un general rus a fost ucis într-un bombardament al organizației jihadiste Stat Islamic (SI) în apropiere de Deir Ezzor, în estul Siriei, a anunțat duminică ministerul rus al Apărării, citat de agențiile de presă ruse, transmite AFP.

"Generalul de divizie Valeri Asapov a fost ucis în explozia unui obuz în urma unui tir brusc de mortier al combatanților SI", a indicat ministerul, precizând că ofițerul rus îndeplinea rolul de consilier militar pentru trupele guvernamentale siriene.

Militarul "se afla la un post de comandă al trupelor siriene și îi ajuta pe comandanții sirieni să conducă operațiunile ce vizează eliberarea orașului Deir Ezzor", a adăugat ministerul.

Valeri Asapov va fi decorat post-mortem, conform sursei menționate.

Ultima provincie aflată în mâinile SI în Siria, Deir Ezzor face obiectul a două ofensive separate contra organizației jihadiste: una, a trupelor lui Bashar al-Assad, sprijinite de aviația și consilierii militari ruși, iar cealaltă, a Forțelor Democratice Siriene (FDS), susținute de Statele Unite.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?