Siria: Gruparea Statul Islamic a aruncat în aer Arcul de Triumf din Palmira

Siria: Gruparea Statul Islamic a aruncat în aer Arcul de Triumf din Palmira

Gruparea extremistă Statul Islamic (SI) a aruncat în aer celebrul Arc de Triumf din Palmira, în Siria, potrivit unui ONG și mai multor militanți, la câteva luni după ce au distrus două temple importante din această cetate antică înscrisă în patrimoniul cultural mondial UNESCO, anunță AFP.

Citând surse de la fața locului, Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) a făcut cunoscut că gruparea jihadistă a distrus Arcul de Triumf "din cauza ornamentelor de pe coloanele sale" pe care le consideră idolatrie. "Arcul de triumf a fost aruncat în aer. SI l-a distrus", a informat la rândul său Mohammad al-Homsi, un militant din Palmira, fără să precizeze când.

După ce a cucerit Palmira, gruparea SI a distrus mai multe vestigii ale acestui sit antic, dintre care celebrele temple Bel (Baal) și Baal Shamin, precum și mai multe turnuri funerare și statuia Leului din Atena, o piesă unică de peste trei metri înălțime.

Înainte de conflictul care sfâșie Siria de peste patru ani, circa 150.000 de turiști vizitau Palmira în fiecare an. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor