Siria: Alianța arabo-kurdă a intrat în Raqqa; Turcia amenință cu represalii în cazul în care va considera operațiunea o amenințare

Siria: Alianța arabo-kurdă a intrat în Raqqa; Turcia amenință cu represalii în cazul în care va considera operațiunea o amenințare

Forțele democrate siriene (FDS), formate din combatanți arabi și kurzi susținuți de Washington, au intrat marți prin est în Raqqa, principalul bastion în Siria al grupării teroriste Statul Islamic (SI), au informat un comandant al FDS și o organizație neguvernamentală, transmite AFP.

'Forțele noastre au intrat în cartierul al-Mosheileb, în estul orașului', a declarat pentru AFP comandantul FDS Rojda Felat. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a confirmat intrarea FDS în acest sector, unde forțele democrate siriene au preluat controlul asupra mai multor clădiri.

Potrivit OSDO, încă din zori FDS au purtat lupte grele cu militanți ai SI la periferiile estică și nordică a orașului Raqqa, capitala de facto a grupării jihadiste.

'Putem spune că atacul pentru capturarea orașului a început. Luptele se concentrează în zonele care sunt considerate fortificații ale orașului', a declarat pentru DPA șeful OSDO, Rami Abdelrahman. Au loc confruntări și în interiorul bazei militare amplasate în nordul orașului, potrivit OSDO.

Pe de altă parte, prim-ministrul turc Binali Yildirim a declarat marți că Ankara va reacționa imediat dacă operațiunea de recapturare a Raqqa reprezintă o amenințare la adresa Turciei. Adresându-se deputaților din Partidul Justiție și Adevăr (AKP, islamo-conservator) după ce FDS au anunțat lansarea atacului asupra Raqqa, Yildirim a spus că Turcia ia toate măsurile necesare în această chestiune, conform Reuters.

Milițiile kurde din YPG (Unitățile de Protecție ale poporului kurd) reprezintă componenta principală a FDS. Turcia consideră YPG drept o extensie în Siria a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizație separatistă care duce o luptă armată împotriva Ankarei din 1984, și care este catalogată drept "teroristă" de către Turcia și aliații săi occidentali.

Turcia se teme de crearea unei zone controlate de kurzi în nordul Siriei, la frontiera turcă. Ankara a lansat, de asemenea, o ofensivă terestră în nordul Siriei în luna august deopotrivă împotriva Statului Islamic și a milițiilor kurde.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…