Sindicatul Poliţiştilor EUROPOL organizează joi un miting în faţa MAI, pentru aplicarea Legii salarizării

Sindicatul Poliţiştilor EUROPOL organizează joi un miting în faţa MAI, pentru aplicarea Legii salarizării

Sindicatul Poliţiştilor Europeni EUROPOL organizează, joi, un miting în faţa Ministerului Afacerilor Interne, în semn de protest faţă de faptul că Executivul nu aplică Legea salarizării, potrivit unui comunicat remis de organizaţia sindicală.

"Poliţiştii nu vor salarii mărite, ci vor doar plata acelor drepturi prevăzute încă din anul 2017 în Legea salarizării. Din 2007, poliţiştii nu au mai avut parte de măriri salariale. Norocul nostru a fost creşterea salariului minim pe economie, pentru că altfel aveam şi acum salariul de 1.100 lei, cum era în 2013. Facem un apel către toţi poliţiştii, sindicalizaţi sau nesindicalizaţi, să participe activ la programul de proteste pe care l-am pregătit, ca un ultim semnal de alarmă înaintea blocării activităţii", se menţionează de sindicatul EUROPOL.

Organizaţia sindicală atrage atenţia Guvernului că poliţiştii nu vor mai accepta să pună în aplicare interdicţiile impuse în contextul pandemiei.

"Ne-a ajuns cuţitul la os. Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a Guvernului. Nu mai acceptăm să fim folosiţi pe post de mercenari ai interdicţiilor aplicate în numele 'COVIDULUI'. NU mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fişa postului. NU mai suntem dispuşi să rămânem fraierii sistemului bugetar, în timp ce pentru alte categorii bugetare Legea salarizării deja se aplică în integralitate", se precizează în comunicat.

Poliţiştii au organizat proteste de stradă începând de luni, până miercuri, când sindicaliştii din EUROPOL au protestat în faţa prefecturilor din mai multe judeţe. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...