Sindicatul angajaţilor din Primăria Timişoara anunţă că va ataca în contencios noua organigramă a instituţiei
Sindicatul Liber al Angajaţilor din Primăria Municipiului Timişoara cheamă toţi salariaţii ale căror posturi au fost afectate de noua organigramă să împuternicească sindicatul pentru a contesta în instanţă hotărârea administrativă.
"În data de 24 iunie a fost postată pe site-ul Primăriei Timişoara Hotărârea de Consiliu Local HCL din 15 iunie privind modificarea şi aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Timişoara. Îi invităm la biroul sindicatului pe toţi angajaţii din Primăria Municipiului Timişoara ale căror posturi au fost afectate de aprobarea noii structuri organizatorice, în vederea mandatării/ împuternicirii sindicatului de a contesta la instanţa de contencios administrativ respectiva hotărâre, începând de vineri (între 25 - 30 iunie). După strângerea semnăturilor se va depune la registratura primăriei/consiliului local plângerea prealabilă împotriva respectivei HCL", transmite, vineri, liderul Sindicatului Liber al Angajaţilor din Primăria Municipiului Timişoara, Tiberiu Negrei.
Acest sindicat i-a cerut primarului Dominic Fritz o dezbatere publică asupra proiectului de hotărâre privind modificarea şi aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi a Regulamentului de organizare pentru aparatul de specialitate al primarului, anunţat de edil, înainte de a fi supus votului aleşilor locali.
Sindicatul susţine că au fost încălcate legea privind stabilirea cadrului general de informare şi consultare a angajaţilor şi legea privind transparenţa decizională în administraţia publică.
"Vă rugăm să dispuneţi organizarea unei dezbateri publice asupra proiectului de hotărâre din 11 iunie 2021 privind modificarea şi aprobarea Organigramei, a Statului de funcţii şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului , potrivit art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică: 'autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate'. În sprijinul solicitării noastre, invocăm încălcarea prevederilor Legii nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare şi consultare a angajaţilor şi a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică", arăta Tiberiu Negrei.
Potrivit noii organigrame a instituţiei, apar ca premiere pentru oraş posturile de manager de cartier şi cel de grădinar-şef al Timişoarei, în acelaşi timp fiind desfiinţate 10 posturi de conducere şi scoase la concurs 64 de posturi "pentru profesionişti, la început de drum".
Edilul a spus că nu a dorit "o vânătoare de vrăjitoare" şi că administraţia are nevoie de fiecare om, dacă este dedicat misiunii de servire a interesului cetăţenilor. El a anunţat că pentru eficientizarea activităţii, în Primăria Timişoara se va reduce numărul structurilor de la 27 la 17. Totodată, au fost identificate 80 de posturi, "multe dintre ele vacante", care vor fi desfiinţate în vederea eficientizării. 10 dintre acestea sunt posturi de conducere.
Biroul de presă al Primăriei Timişoara a explicat că "dezbaterile publice se organizează în cazul în care există propuneri de acte normative (cu caracter general), mai exact, propuneri care au impact asupra întregului oraş". Conform precizării menţionate, "hotărârea referitoare la organigramă nu este un act normativ, ci este o acceptare a propunerii de organizare a aparatului funcţional al primarului şi are aplicabilitate doar asupra personalului din primărie". AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)