Sindicatele angajaţilor din Poliţie şi penitenciare, împreună cu reprezentanţi ai militarilor rezervişti, anunţă o acţiune de protest, miercuri, în centrul Bucureştiului, care va începe în faţa sediului guvernului din Piaţa Victoriei şi va continua cu un marş către Palatul Parlamentului. Revendicările vizează în principal aplicarea în integralitate a Legii salarizării unitare şi actualizarea pensiilor militare. Protestatarii afirmă într-un comunicat de presă că nu cer majorări de salarii sau de pensii, ci solicită ca politicienii să-şi respecte deciziile stabilite în cadrul legal în vigoare. Poliţia capitalei a publicat o hartă cu traseul pe care îl vor urma participanţii între orele 10:00 şi 15:00, iar şoferilor li se atrage atenţia să circule cu prudenţă şi să respecte indicaţiile agenţilor rutieri. Jandarmeria aminteşte că în condiţiile stării de alertă la adunări publice participarea este condiţionată de dovada vaccinării anti-COVID-19, a trecerii recente prin boală sau în baza unui rezultat negativ la testare. Conform reglementărilor în vigoare, la mitinguri şi demonstraţii pot participa maximum 100 de persoane, cu purtarea obligatorie a măştilor de protecţie./lcoman/ilapadat