Sindicaliștii din sănătate declanșează luni greva generală

Sindicaliștii din sănătate declanșează luni greva generală

Sindicaliștii membri ai Federației Sanitas vor declanșa luni, de la ora 7:00, greva generală în toate spitalele din țară ca urmare a faptului că nu au ajuns la o soluție cu autoritățile pe Legea salarizării unitare, a declarat vineri pentru AGERPRES, prim-vicepreședintele federației, Marius Sepi.

Acesta este ultima etapă a acțiunilor de protest ale Federației, care au fost demarate în septembrie, prin organizarea, în fiecare zi de marți, a unei acțiuni denumite generic "O marți a Sanitas", pe 20 septembrie fiind pichetat Ministerul Muncii, pe 27 septembrie Ministerul Finanțelor Publice, pe 4 octombrie Ministerul Sănătății și pe 11 octombrie Palatul Parlamentului. Pe 12 octombrie a avut loc o grevă japoneză, cu purtarea de banderole albe.

Sindicatele din Sănătate sunt nemulțumite pentru că personalul TESA și funcționarii publici, medicina școlară și asistența socială nu au primit majorări salariale pentru intermediul OUG 20 și OUG 43 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Soluția propusă de sindicate a fost de includere a modificărilor în ordonanță atunci când va fi dezbătută în Parlament.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 Viitorul președinte al României...

3 „În opinia mea, Călin Georgescu este victima unor oameni din servicii care își plătesc polițe”

4 Foarte interesante amănunte...

5 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!