Sindicaliștii din cercetare solicită Guvernului să nu diminueze bugetul acestui domeniu la rectificarea bugetară

Sindicaliștii din cercetare solicită Guvernului să nu diminueze bugetul acestui domeniu la rectificarea bugetară

Radu Minea, președintele Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare din România (FSLCPR), a declarat, marți, că i-a solicitat premierului Mihai Tudose ca bugetul alocat cercetării să nu fie diminuat la rectificarea bugetară și, de asemenea, a propus un plan de măsuri pentru trecerea în coordonarea Ministerului Cercetării și Dezvoltării a mai multor institute de cercetare importante, printre care cel de îmbunătățiri funciare și cercetări în informatică.

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, marți, cu reprezentanți ai sindicatelor din domeniul cercetării-dezvoltării.

"Unul dintre punctele pe care noi le-am pus pe agenda pe care o să o fac publică, pe care dumnealui și-a însușit-o, era ca tocmai să nu se atingă Guvernul la rectificarea bugetară de bugetul cercetării, care și așa este dezastruos... Dacă se mai ia și de acolo... Să-l înghețe", a afirmat Radu Minea după întrevederea pe care a avut-o cu premierul la Palatul Victoria.

Liderul FSLCPR nu a putut preciza care este bugetul alocat cercetării pe 2017, dar a subliniat că "este în proporție de 75% din bugetul anului 2016".

"Nici la nivelul de 2016, dar s-a găsit o posibilitate, a găsit domnul ministru Șerban Valeca și a făcut credite de angajament de încă 25% și așa s-a mărit. Acum e problema cum utilizăm creditele de angajament, fiindcă lumea are tot felul de păreri și, cu toate că li s-a explicat, n-au înțeles cum să utilizeze aceste credite de angajament în așa fel ca bugetul pentru la anul, pentru 2018, să poată fi crescut de la valoarea plus credite de angajament, nu de la valoarea de 75% de anul acesta", a explicat Minea.

Întrebat dacă premierul a promis sindicaliștilor că nu se va tăia bugetul cercetării, liderul FSLCPR a precizat: "A fost foarte diplomat în exprimare, a spus să aibă această propunere făcută de către fostul ministru și actualul ministru și discutată și să vadă concret ce trebuie și după aceea va lua o decizie. (...) Este esențial pentru noi să nu se mai ia acum din bani".

Minea a adăugat că o altă parte a discuției a vizat întărirea rolului Ministerului Cercetării și Inovării prin preluarea unor institute de cercetare.

"Am convenit să-i prezentăm domnului prim-ministru situația cu câteva institute naționale, încălcarea legii flagrantă prin faptul că nu toate institutele naționale, conform legii, sunt în coordonarea Ministerului Cercetării și Inovării, câteva institute importante nu sunt, două cel puțin. Este Institutul de îmbunătățiri funciare, care are posibilitatea de a utiliza un miliard de euro pentru refacerea sistemului de irigații al României (...) și care este undeva la mijloc, că nu vrea Ministerul Agriculturii și mai ales nu vrea Academia de Științe Agricole și Silvice să-l scape din mână, ca să se scoată banii aceștia (...) și să se trimită în altă parte", a declarat liderul FSLCPR.

El a menționat că un al doilea institut important în aceeași situație este Institutul de Cercetări în Informatică, aflat în coordonarea Ministerului Comunicațiilor.

Minea a mai precizat că premierul s-a arătat deschis la discuții și a transmis că o problemă legată de aceste institute este că "în loc să producă ceva livrabil și utilizat în economia națională, produc hârtii și produc articole".

"Au devenit ziariști toți cercetătorii și am atras atenția că acesta este al doilea punct al nostru pe care-l cerem: curățirea legislației de tot ce s-a făcut în perioada 2014-2016. Prin legislație s-a impus acest lucru, adică cercetătorii, în loc să facă lucruri concrete, livrabile, brevetabile și așa mai departe, ei trebui să facă articole și să aibă cât mai multe citări. (...) Și a fost de acord cu acest punct de vedere (...), mai ales că există și în legea de abilitare a Guvernului posibilitatea de a modifica cel puțin două legi importante pentru cercetare, Ordonanța Guvernului 57, care este pentru cercetare, definește Legea cercetării, și Legea 319, care este statutul personalului din cercetare. A rugat pe cei care au participat la întrevedere, în afară de domnul ministru Lucian Georgescu a participat și domnul fost ministru al Cercetării Șerban Valeca, și le-a cerut ca, într-o săptămână, să vină cu un plan concret pe baza a ceea ce am depus, argumentat, ca să știm ce facem de aici încolo. (...) Din acest moment nu mai facem nimic și nu mai acceptăm nimic care să nu fie cu rezultat concret", a mai spus liderul FSLCPR.

AGERPRES/(A, AS — autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!