Sindicaliştii de la metrou continuă marţi protestele în faţa sediului Guvernului României

Sindicaliştii de la metrou continuă marţi protestele în faţa sediului Guvernului României

Reprezentanţii Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM) continuă marţi protestele din faţa sediului Guvernului României, între orele 12:00 şi 14:00, după ce luni aproximativ 300 de salariaţi ai Metrorex s-au aflat în Piaţa Victoriei pentru a atrage atenţia guvernanţilor asupra problemelor de la metrou.

Ion Rădoi, preşedintele Sindicatului Liber Metrou (USLM), a declarat luni că un tren de metrou cu 2.000 de călători la bord a fost la un pas de a deraia , în urmă cu două săptămâni, în urma unei defecţiuni apărute la sistemul de direcţie.

"Un boghiu la un tren este, ca să explic mai bine, cum este direcţia la maşină, este ca şi cum ai pierde direcţia unei maşini. Trenul ar fi putut deraia, ceea ce, din fericire, nu s-a întâmplat. Riscurile sunt mari, pentru că mediul este închis. Erau în acel moment circa 2.000 de călători, pentru că era oră de vârf, riscau să-şi piardă viaţa acolo. Este un eveniment pe care îl semnalăm, pentru că este fără precedent în metroul bucureştean, timp de 39 de ani", a spus Rădoi.

El a adăugat că acest lucru s-a întâmplat acum două săptămâni, iar, în urmă cu trei săptămâni, a avut loc un incident similar, însă la un tren care era în curs de a se retrage şi nu circula cu călători.

"A fost o defecţiune la o piesă numită bieletă", a susţinut Rădoi, arătând jurnaliştilor mai multe planşe cu echipamente erodate.

Întrebat de ce există riscul acestor accidente, el a răspuns: "Pentru că acei oameni care fac licitaţiile pentru trenuri, care fac recepţia trenurilor şi trebuie să fie atenţi la tot din punct de vedere tehnic, sunt interesaţi de ei, nu de metrou, nu de români şi România. Nu ţin cont de faptul că este o unitate subvenţionată şi că sunt banii românilor acolo. Ei pun, din punctul meu de vedere, carul înaintea boilor, interesul lor, nu interesul României şi al responsabilităţii pe care o au".

Rădoi a mai spus că, după 17 octombrie, când expiră contractul colectiv de muncă, sindicatele nu exclud declanşarea grevei generale, dacă solicitările lor nu sunt rezolvate până atunci.

Metrorex transportă circa 700.000 de călători pe zi.

USLM a organizat în zilele 20, 21, 22 şi 23 august 2018, între orele 12:00 - 14:00, pichete de protest în fata Ministerului Transporturilor, în care s-a atras atenţia asupra problemelor existente la Metrorex, însă discuţiile cu ministrul Transporturilor şi conducerea Metrorex pe marginea revendicărilor au eşuat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”