Simulare Bac 2023. Când se anunță rezultatele și la ce să ne așteptăm

Simulare Bac 2023. Când se anunță rezultatele și la ce să ne așteptăm

Elevii de clasa a XII-a care au susținut simularea la Bacalaureat vor afla, joi, 6 aprilie, rezultatele. La unele materii subiectele au fost accesibile, iar profesorii se așteaptă să fie note mari.

Subiecte accesibile la Bacalaureat / Foto: Arhivă

Subiecte accesibile la Bacalaureat / Foto: Arhivă

Pe grupurile de Facebook, elevii care au susținut simulările au vorbit în acest weekend despre subiecte, majoritatea spunând că au fost accesibile.

La Limba Română, prima probă a simulării, subiectele nu ar fi trebuit să pună în dificultate elevii, nici de la Uman, nici de la Real, spunea în ziua probei Ruxandra Achim, profesoară de Limba română la Colegiul Naţional `I.L.Caragiale” din Bucureşti.

La subiectul al III-lea, partea care face departajarea între elevii de la Uman și Real a avut la bază în ambele cazuri, un basm cult studiat, unde, cei mai mulți elevi au ales „Harap Alb” de Ion Creangă. Elevii de la Uman şi pedagogic au avut de făcut un eseu despre relația dintre două personaje, iar cei de la Real au avut de făcut un eseu despre caracterizarea unui personaj dintr-un basm cult studiat. La această parte, profesoara spune că „elevii ar fi trebuit să parcurgă materia și să știe care sunt etapele unui eseu, dar temele nu au fost complicate”.

Profesoara susține că tinerii apreciază mai mult proza decât poezia și că „basmul cult este un subiect generos și ușor de înțeles”. Ea se așteaptă la note mari.

Istorie și Mate

La proba obligatorie a profilului (Istorie sau Matematică), subiectele au fost, de asemenea, de dificultate medie, așa cum au precizat profesorii.

Corneliu Riegler, profesor de Istorie la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Capitală, spune că elevii au avut libertatea de a scrie ceea ce ei știau mai bine, atât la subiectul al doilea, cât și la eseu. El a punctat că elevii care au citit materia și au învățat, nu ar fi trebuit să întâmpine dificultăți.

Acesta a mai spus că există elevi care pot lua și 10, dar nota nu se obține dintr-o întâmplare. Cu toate că nu au existat capcane, era vorba de atenție: „Nu au fost capcane, nici lucruri anormale. Au fost subiecte frumoase, care ofereau elevilor posibilitatea să aleagă ce știau ei mai bine. Nu au avut limite stricte”.

În ceea ce privește matematica, Denisa Tănăsescu, profesoară de Matematică de la Colegiul „I.L. Caragiale” din București a spus că subiectele nu au fost de tip olimpiadă și că au fost accesibile. Totuși, un elev care nu ar fi fost pregătit la Matematică și nu lucrează constant, nu ar fi făcut față și ar fi clacat. „Textele sunt clare, precise, bine formulate, dar trebuie îndemânare”.

Ultima probă

Și la ultima probă, elevii au avut subiecte decente, atât la materiile de la Real, cât și la cele de la Uman.

La Geografie, Costel Barbălată, director-adjunct al Liceului „Marin Preda” din Bucureşti, a precizat că „subiectele au fost de dificultate medie spre uşoară”. Tot el menționează că, acestea puteau fi rezolvate și de „un elev de clasa a VIII-a, bun la geografie, care ar fi putut obţine cu uşurinţă o notă de promovare”.

O opinie asemănătoare are și profesorul Ioan Mărculeţ, cadru didactic la Colegiul Naţional „I.L.Caragiale”, care a spus că „50% din întrebări erau de cultură generală”. El a precizat că se poate lua lejer un șapte și că elevii care chiar au învățat pot lua categoric note mari, de 9-10.

Situația a fost idetică la Anatomie. „Cu toate că elevii au fost trecuți prin majoritatea sistemelor anatomiei, întrebările nu au fost foarte grele”, spune profesoara Ionela Cociorva, profesor de Biologie la Colegiul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Aceasta a precizat că elevii nu ar fi trebuit să întâmpine dificultăți la vreun subiect și că se putea lua un șapte fără probleme. „Un elev care a trecut prin materie, nu avea cum să greșească foarte mult. Cei care nu au reușit să parcurgă materia, mai au timp până la examen”.

Ionela Cociorva subliniază că subiectul a fost unul accesibil și că se așteaptă ca elevii să poată lua note mari. „Nu mă aștept la note de cinci, poate doar la elevii care nu au citit deloc materia”.

În schimb, la Fizică au existat probleme. Elevii s-au plâns că cerințele au fost dificile. Profesoara Gabriela Alexandru, de la Colegiul Naţional „Grigore Moisil” din Bucureşti a precizat că cerințele puneau accent pe atenția și spiritul de observație al tinerilor, și că, într-adevăr, subiectele nu au fost simple, „dar cumva acesta este specificul subiectelor de simulare, să fie puțin mai dificile decât la examen, astfel încât să îi îndemne pe elevi să își pună probleme pe care nu și le-au pus, să se autodepășească și să facă față emoțiilor din sala de examen”. Ea precizează că, „dacă elevii ar fi rezolvat subiectele din confortul casei lor, nu le-ar mai fi văzut atât de dificile. La simulare vorbim și de emoții”.

Profesoara de Fizică apreciază că subiectele de la simulare au avut exerciții care vizau spiritul de observație al elevilor și că „au combătut gândirea clișeică sau algortitmică pe care un elev poate să și-o dezvolte în școală”, erau puși în fața unor situații „ușor inedite”. Profesoara conchide că elevii nu puteau obține ușor o notă de șapte.

Subiectele de la simularea de Bacalaureat 2023 au fost asemănătoare cu cele de anul trecut, gradul de dificultate fiind tot mediu, spun profesorii. „Când vine vorba de subiectele din anii trecuți, s-a păstrat același nivel de dificultate, iar eu cred că notele vor fi rezonabile”, spune Corneliu Riegler, profesor de Istorie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”