Simple zvonuri sau presupuneri?
Experți militari și jurnaliști din Ucraina avertizează că nava militară rusă scufundată Moskva ar fi putut avea la bord rachete nucleare în momentul în care s-a scufundat, a scris vineri New York Post, citată de Newsmax.
Ucraina a revendicat scufundarea ei cu două rachete anti-navă Neptune, la aproximativ 60 de mile în largul Odesei.
Un demnitar al Pentagonului, citat de Wisconsin Public Radio, a reiterat și el supoziția. Însă ministerul rus al apărării pretinde că la bordul navei a izbucnit un incendiu, provocând explozia muniției și evacuarea vasului, cu un echipaj estimat la 500 de militari.
Totuși, alții trag semnalul de alarmă, susținând că nava de 12.500 de tone ar fi putut transporta arme de distrugere în masă.
Mihailo Samus, director adjunct la Center for Army Studies, Conversion and Disarmament, a avertizat pe Facebook: „La bordul navei Moskva s-ar fi putut afla focoase nucleare – două bucăți”.
Ele ar trebui să fie depozitate într-un „loc protejat”, astfel încât „cel mai probabil n-au fost afectate de explozie”.
Tot pe Facebook, Andrii Klimenko, redactor șef al portalului ucrainean BlackSeaNews, a solicitat o anchetă internațională care să determine dacă pe Moskva se aflau arme nucleare.
„Prieteni, experții spun că sunt două focoase nucleare […] la bord […] Unde sunt aceste focoase? Unde se aflau când a explodat muniția? […] Aceasta e de competența ONU, IAEA [Agenția Internațională A Energiei Atomice]”, a scris Klimenko.
„Țările de la Marea Neagră – Turcia, România, Bulgaria, Georgia ar trebui să se alăture imediat acestei” anchete, a adăugat el.
Site-ul ucrainean de știri Defense Express a scris și el despre posibilitatea ca nava să fi fost scufundată cu arme nucleare la bord.
„Crucișătorul cu rachete Moskva, care s-a răsturnat și a început să se scufunde după ce a fost lovit de rachete R-360 Neptune, e un purtător de arme nucleare”, se afirmă într-un articol.
„Mai exact, acestea sunt rachete anti-navă P-1000 «Vulkan», din care nava are 16 bucăți. Fiecare dintre ele poate fi echipată cu un focos nuclear cu capacitate de 350 (kilotone) sau cu unul convențional de mare putere, 500 de kilograme cumulat”, se mai afirmă în articol.
Sursa: Newsmax / Rador/ Traducere: Andrei Suba