Simone Tempestini, iubitul Anei Bogdan, la ora dezvăluirilor: Cum arată viața celui mai frumos cuplu din sportul românesc VIDEO
Simone Tempestini (29 de ani) a câştigat, duminică, Raliul Clujului, etapa a 7-a a Campionatului Naţional de Raliuri Betano, iar astfel şi-a asigurat matematic al 8-lea titlu de campion naţional absolut la raliuri şi l-a egalat astfel pe Titi Aur.
După această performanță, Tempestini, italian de origine, a participat la podcastul Business Philosophy, realizat de jurnalistul Romeo Chiriac. Aici, Simone, care formează un cuplu cu jucătoarea de tenis, Ana Bogdan (30 de ani, 71 WTA), a vorbit despre această relație mediatizată intens, dar și despre alte subiecte de interes.
Ce a povestit Simone Tempestini la podcastul Business Philosophy?
*Despre faptul că atât el, cât și Ana Bogdan s-au născut în zone montane - Schiază mai bine Ana. Tatăl ei a fost instructor de schi, a avut poate că un avantaj și a avut cu cine să stea mai mult decât mine pe pârtie, cu siguranță. Îi place foarte mult și, de aceea, a fost mai atentă la tehnică și schiază mai frumos.
*Despre cum diferă emoțiile trăite, când pilotează cu 230km la oră și cele când Ana e în finală la WTA - Sunt emoții diferite, pe cele din cursă le recunosc. Când o urmăresc pe Ana și mă uit la ea, am emoții mari și îmi doresc să câștige.
*Despre costurile implicate dacă vrei sa fii pilot de raliuri sau jucător de tenis - E costisitor orice sport care îl faci la nivel de performanță. Motorsport-ul, cu siguranță, e mai costisitor decât tenisul. Costurile din timpul unui turneu de tenis sunt mari, dar la noi doar pe jumătate din cursă e nevoie să schimbăm patru cauciucuri. La o mașină performantă, costurile sunt foarte mari.
*Despre cine se urcă la volan, când pleacă la drum cu iubita sa - Îmi place așa de mult să conduc, chiar dacă e și un drum prin trafic, conduc cu drag. Și ei îi place foarte mult să conducă. Uneori, mă întreabă dacă poate să conducă. E aproape fifty-fifty (n.r. - 50-50), dar dacă e un drum mai lung îmi place mie să conduc. Dacă nu-și dorește neapărat să conducă, mă bag eu.
Am avut-o copilot pe Ana de mai multe ori, a fost cu mine să vadă ce se întâmplă în mașină. Dar copilot propriu zis, să-mi citească din dictare și să-mi spună descrierea drumului, n-a fost până acum. Dar nu se știe, cred că i-ar plăcea.
*Despre meciurile de tenis jucate cu Ana Bogdan - Am jucat tenis împreună, mie îmi place. Dar dăm mingile dintr-o parte în alta, că pe puncte n-ar avea niciun sens.
VEZI PODCASTUL BUSINESS PHILOSOPHY CU SIMONE TEMPESTINI
Sursa: adevarul.ro