Simona Halep și Maria Șarapova s-au retras din turneul WTA de la Brisbane

Simona Halep și Maria Șarapova s-au retras din turneul WTA de la Brisbane

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, a fost nevoită să se retragă din turneul de la Brisbane (Australia), din cauza unei probleme medicale, la fel ca și deținătoarea trofeului, rusoaica Maria Șarapova, ocupanta locului 4 în ierarhia WTA. "Nu este nimic grav. Am făcut un RMN și s-a constatat că nu este nimic îngrijorător. Dar este vorba, totuși, de o inflamație. Am nevoie doar de câteva zile de odihnă", a declarat Halep.

"Am avut probleme la tendonul lui Ahile, în august și septembrie, iar apoi nu am mai simțit nimic. Însă acum au trecut deja două săptămâni de când durerea a revenit. Credeam că sunt pregătită să joc aici, să încep anul la Brisbane, însă nu cred că pot juca un meci întreg. Consider că este mai important să fiu pregătită și să iau o scurtă pauză", a adăugat a doua jucătoare a lumii.

Reprezentanta țării noastre este încrezătoare, însă, că va putea participa săptămâna viitoare la turneul de la Sydney. "Da, intenționez să merg la Sydney. De fapt, mâine o să plec acolo", a precizat românca.
La rândul ei, Maria Șarapova a explicat că s-a accidentat în timpul unei ședințe de pregătire și, din precauție, a decis să declare forfait la Brisbane.

"M-am accidentat la antebraț în timpul unui antrenament, în urmă cu câteva zile și a trebuit să mă retrag, din precauție, ținând cont că Openul Australiei începe în scurt timp. Acesta era un eveniment special pentru mine, fiind campioana en titre. Sunt însă încrezătoare că îmi voi revedea fanii de la Brisbane anul viitor", a spus rusoaica.

Maria Șarapova și Simona Halep vor fi înlocuite pe tabloul principal cu Margarita Gasparyan și Ysaline Bonaventure, în calitate de "lucky losers", precizează WTA pe site-ul oficial.

În urma retragerii reprezentantei României, principala favorită a turneului de la Brisbane a devenit spaniola Gabrine Muguruza, numărul 3 mondial și finalistă anul trecut la Wimbledon.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…