Simona Halep s-a calificat în turul al doilea la Wimbledon

Simona Halep s-a calificat în turul al doilea la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a cincea favorită, s-a calificat luni seara în runda a doua a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, după ce a dispus cu 6-4, 6-1 de Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia).

Halep (24 ani, 5 WTA) s-a impus în doar 65 de minute de joc în fața unei adversare de 21 de ani, care ocupă locul 40 în lume.

Halep a dominat jocul și a condus cu 4-1 în primul set, dat Schmiedlova, deținătoarea titlului în turneul WTA de la București, a revenit și a restabilit egalitatea (4-4). Simona a reușit un nou break, iar apoi a încheiat primul set în 42 de minute, după a patra minge de set.

Românca a tranșat clar disputa în setul secund, adjudecat cu 6-1 (doar 23 de minute). În total, Simona a adunat 13 mingi direct câștigătoare, față de 4 avut de Schmiedlova, a comis 16 erori neforțate, față de 24 ale adversarei, care a făcut și 6 duble greșeli.

Halep, care anul trecut a fost eliminată din runda inaugurală la All England Club, și-a asigurat un cec de 50.000 de lire sterline și 70 de puncte WTA.

Următoarea adversară a Simonei Halep va fi învingătoarea dintre Anastasija Sevastova (Letonia, 26 ani, 66 WTA) și Francesca Schiavone (Italia, 36 ani, 111 WTA).

Irina Begu (N. 25) și Patricia Țig au pierdut meciurile susținute luni în runda inaugurală, iar celelalte două românce de pe tabloul de simplu sunt Monica Niculescu (adversară Aleksandra Krunic) și Sorana Cîrstea (adversară Petra Kvitova).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”