Simona Halep, out de la Madrid! Motivele pentru care românca își întârzie revenirea pe teren
Simona Halep a așteptat enorm revenirea pe terenul de joc, după scandalul de dopaj în care a fost implicată, însă pauza forțată pe care a luat-o îi creează mai multe probleme față de cât se aștepta. Intrată în arenă imediat după ce a câștigat apelul la TAS la Miami, românca face deja o lună în care nu a mai jucat deloc.
Simona Halep ratează încă un turneu. Foto EPA EFE
Dubla câștigătoare de Grand Slam s-ar fi retras pe ultima sută de metri de la turneul de 1000 de puncte de la Madrid, după ce primise un wild-card și era entuziasmată să participe la competiția pe care o câștigase de două ori.
Simona Halep ar fi trebuit să joace începând cu săptămâna viitoare în capitala Spaniei, prima ei prezență pe zgură după revenire , însă se pare că ar fi luat decizia să se retragă, după ce acum o săptămână a renunțat și la turneul de la Oerias. Anunțul, făcut de trimișii speciali ai Euronews, nu a fost confirmat deocamdată oficial, dar este aproape sigur că Simo nu va mai merge la Madrid săptămâna viitoare.
S-a retras și de la turneul din Portugalia
Inițial, după ce arătase foarte bine la Miami, Simona Halep ar fi trebuit să joace cu echipa națională în barajul cu Ucraina, din Billie Jean King Cup. A renunțat și a acceptat o invitație la turneul de 125 de puncte de la Oeiras. A spus pas și concursului din Portugalia și părea pregătită pentru turneul care se va desfășura în perioada 23 aprilie - 5 mai, la Caja Magica.
Însă, potrivit informațiilor oferite de Euronews, fostul lider mondial a decis să se retragă și de la competiția de la Madrid, invocând motive de sănătate și faptul că nu este complet refăcută pentru a reveni în circuitul competițional la un nivel atât de înalt, precum este turneul din capitala Spaniei.
O problemă la genunchi nu-i dă pace
Imediat după ce informația retragerii a apărut în spațiul media, jurnaliștii din Spania au scris despre Simona Halep și au evidențiat faptul că în acest moment scopul româncei este recuperarea completă , pentru a putea participa la Roland Garros. Prezența ei la al doilea turneu de Grand Slam al anului este incertă, deoarece ar trebui să primească un wild-card, iar unele voci indicau faptul că Halep ar urma să nu fie invitată la Paris.
"Simona Halep, locul 1.146 în clasamentul WTA, 32 de ani, primise una dintre invitații pe tabloul principal al Mutua Madrid Open, competiție a cărei tragere la sorți este duminică. Românca a suferit o problemă la genunchi înainte de a călători la Oeiras, în urmă cu două săptămâni. Încă nu și-a revenit și a fost nevoită să se retragă de la turneul pe care l-a câștigat în două rânduri.
Absența Simonei Halep lasă liber unul dintre wild card-uri. Scopul jucătoarei din Constanța este acum să fie pregătită pentru Roland Garros", au scris jurnaliștii de la Marca, după decizia luată de Simona de a nu mai participa la Madrid, unde a câștigat în două rânduri, în 2016 (a învins-o în finală pe Dominika Cibulkova) și 2017 (a învins-o în finală pe Kristina Mladenovic).
Se amână debutul alături de noul antrenor
Turneul de la Madrid ar fi fost primul în care Simona Halep l-ar fi avut alături pe noul ei antrenor, ibericul Carlos Martinez, despre are spunea în urmă cu câteva zile: ”Am muncit destul de mult, poate mai mult decât mă așteptam, pentru că mie îmi place să o iau ușor. Dar are o motivație și un stil pe placul meu. Adică e energic, vorbește despre ceea ce trebuie să fac, mă corectează, îmi spune adevărul când nu dau bine”.
Nici numărul 1 mondial Novak Djokovici nu va participa la turneul Masters 1000 de la Madrid. La fel ca anul trecut, sârbul se va concentra pe turneul de la Roma (6-19 mai) pentru a se pregăti pentru Roland Garros, relatează L'Equipe.
Sursa: adevarul.ro