Simona Halep: Nu mă gândesc că sunt favorită la Dubai, voi lua fiecare meci în parte

Simona Halep: Nu mă gândesc că sunt favorită la Dubai, voi lua fiecare meci în parte

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat că nu se gândește la statutul său de principală favorită a turneului WTA de la Dubai, în care debutează marți, și va luat fiecare meci în parte.

"Vreau să mă bucur de acest turneu, nu să mă gândesc la faptul că sunt principala favorită. Voi lua fiecare meci în parte, indiferent ce cap de serie sunt și indiferent dacă Serena e sau nu aici'', a afirmat Halep, numărul patru mondial, pentru site-ului WTA.

Halep este pentru prima oară principala favorită a unui turneu de categoria Premier 5 sau mai mare, precizează sursa amintită.

''După Australian Open am jucat în Fed Cup pentru țara mea, în sală, iar acum sunt la Dubai. Nu este ușor pentru mine să mă adaptez, dar sunt de câteva zile la Dubai, mă antrenez din greu și sper că voi fi pregătită. Resimt un pic de presiune pentru că sunt principala favorită, dar sunt totuși relaxată și voi lua fiecare meci în parte'', a mai spus Simona Halep.

Românca s-a referit și la evoluția sa în această primă parte a sezonului: ''Cred că am avut un început bun de an, am jucat bine la Shenzhen și am câștigat titlul. Nu e ușor să faci asta, dar e plăcut de fiecare dată. Apoi am jucat în Australia și sunt un pic dezamăgită că am pierdut în sferturile de finală. Am simțit că am șansa să ajung mai departe, poate în semifinale, dar totuși a fost un rezultat bun, iar Makarova a jucat foarte bine în acea zi''.

Halep a vorbit și despre faptul că are mult de călătorit pentru a participa la turnee: ''Nu e ușor să te descurci în această perioadă a anului, când sunt multe turnee. Trebuie să călătorești mult, iar avionul nu e un lucru prea plăcut pentru mine, dar trebuie să mă adaptez, să accept acest lucru, asta e viața mea și mă bucur de ea cât de mult pot''.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?