Simona Halep, mesaj misterios pe o rețea socială

Simona Halep, mesaj misterios pe o rețea socială

Pacea începe cu un zâmbet. Maica Tereza”, a scris jucătoarea de 31 de ani pe Instagram, la story.

Este una dintre puținele reacții avute pe rețelele sociale din momentul anunțului că este investigată pentru dopaj cu o substanță interzisă, la US Open.


FOTO: @ simonahalep

Simona și-a susținut nevinovăția, declarând că niciodată nu s-a gândit să trișeze în vreun fel sportul pe care îl iubește atât de mult.

De-a lungul carierei mele, ideea de a trișa nu mi-a trecut nici măcar o dată prin minte, întrucât e complet opusă valorilor cu care am fost educată. Să înfrunt o situație atât de nedreaptă, mă simt confuză și trădată.

Voi lupta până la final pentru a demonstra că nu am ingerat substanța în cunoștință de cauză și am încredere că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la iveală”, anunțase Simona în luna octombrie.

Ce riscă Simona Halep și care e posibila ei portiță de scăpare

Simona Halep a fost suspendată temporar din tenis, până la finalizarea anchetei oficiale demarate. Dacă se dovedeşte că sportiva a încălcat intenţionat regulile impuse de Agenția Mondială Antidoping (WADA), ea va fi suspendată din tenis până la 4 ani.

Însă, oficiali din cadrul Agenției de Integritate a Tenisului nu exclud varianta dopării accidentale, prin contaminarea mâncării servite Simonei la turneele din SUA.

Contaminarea cărnii este rară, dar se întâmplă. Pentru turneele organizate în America de Sud și Centrală, îi sfătuim pe jucători să încerce să găsească alte surse de proteine. Dar dacă mănâncă carne, să consume același tip de preparat ca și alți jucători și să păstreze chitanțele și să facă fotografii cu sortimentul respectiv”, a spus Nicole Sapstead, director senior ITIA, conform Pro Sport.

Un medic român nu crede în varianta contaminării accidentale și oferă altă perspectivă a scandalului de dopaj.

Simona a fost depistată pozitiv la un test antidoping cu Roxadustat, o substanță interzisă de Agenția Mondială Antidoping care nu se găsește în farmacii. SURSA: protv.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”