Simona Halep, la ora confesiunilor: „Vreau să fiu mamă. O mamă bună. Până acum eu n-am fost un om normal”

Simona Halep, la ora confesiunilor: „Vreau să fiu mamă. O mamă bună. Până acum eu n-am fost un om normal”

Simona Halep a anunțat marți că va agăța racheta în cui, încheind o carieră impresionantă în tenis. Jucătoarea a oferit un amplu interviu pentru treizecizero.ro , în care a vorbit despre ce urmează.

Simona Halep a dat jos echipamentul și se pregătește de viață. Foto Eurosport

Simona Halep a dat jos echipamentul și se pregătește de viață. Foto Eurosport

Pe termen scurt, de acum fosta mare jucătoare încearcă să scape de programul draconic pe care l-a avut ca sportivă. Iar pe termen lung, își dorește să-și întemeieze o familie și să devină mamă. ”Eu sunt o persoană emotivă, am emoții și când merg la o petrecere. Nu mi-e teamă, adică am senzația că o să mă descurc . Am o familie deosebită, am mai investit în niște lucruri în România, sunt o persoană deschisă, dar nu simt nevoia să am ceva acum de făcut. Nu mai vreau responsabilitate, nu mai vreau planuri, nu mai vreau program strict.

Vreau să mă duc să joc golf, ăsta e obiectivul meu, să învăț să joc. Să mă duc la sală zilnic, să am grijă de corpul meu. Știu că toată lumea s-a îngrășat când s-a lăsat de sport (râde). Am niște obiective care țin de persoana mea. Dar nu aș vrea să am planuri mari o perioadă.

Îmi doresc să fiu o mamă. O mamă bună, ca mama mea. Îmi doresc să am copii, când va fi norocul. Dar îmi doresc să fiu normală. Pentru că 30 de ani ăștia, de când joc, am fost o sportivă de performanță, n-am fost un om normal. Și acum a venit momentul să descoperim și alte lucruri”, s-a confesat Simona Halep.

Genunchiul mă doare, umărul mă doare

Simona Halep a explicat și de ce a decis să renunțe la tenis: ”Eu nu sunt genul de om care să intru în teren doar ca să fiu acolo. Nici nu m-am putut antrena. Am jucat maxim o oră pe zi, pe zgură, înainte să vin aici. Fac sală, dar necesită mult mai mult de atât ca să faci față, să joci un meci întreg. Genunchiul mă doare, umărul mă doare.

Trebuie să fiu capabilă să îmi fac o viață frumoasă și fără sport, pentru că am o viață lungă înainte. Am doar 33 de ani și vorbesc de parcă am vreo 80. Dar așa i-am trăit; i-am trăit foarte intens, cu foarte multă epuizare, cu consum emoțional. Acum sper să reușesc să-mi fac o familie frumoasă. E tot ce-mi doresc. Cred că asta e cel mai important.

Și am ajuns la epuizare din aia emoțională , știi? Adică nu mai văd sensul. Și nu mai văd motive reale să mă mai chinui. Iar acum este un chin fizic să ajung acolo unde mi-aș dori să fiu, pentru că nu pot să joc tenis ca să fiu locul 100”.

Trebuia să se opereze, iar refacerea dura peste un an

”(n.r. Când ai știut că a venit momentul retragerii?) Când am înțeles că accidentarea la genunchi este gravă și că trebuie să fac implant de cartilaj. Și mi-au spus că recuperarea durează un an, un an și jumătate, și nu-mi garantează că o să pot să performez ca înainte.

Obiectivul meu în carieră a fost să nu ajung la operație. Să joc cât se poate de mult, dar să nu ajung la operație, pentru că odată ce te-ai operat nu mai e nimic la fel. Și uite că am reușit să evit, și nu era cazul să mai trag de mine, să rup ceva, ca să… ce, la urma urmelor? Poate că peste un an o să-mi fie dor și o să revin, pentru că vezi câți sportivi revin acum. Dar e bine și pentru mine să o spun, ca să mă eliberez și să privesc altfel viața”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 În PSD este un puci în desfășurare...

2 Artă și bijuterii de 250.000 euro, plus circa 40 de conturi bancare cu aproape 2,5 milioane lei...

3 Așa o fi?

4 VIDEO Imagini noi cu Grindeanu și ăia care sunt acum la „tubulatură”

5 VIDEO Fostul colonel SRI Vasile Zărnescu șochează din nou cu un discurs controversat despre Holocaust