Simona Halep, inclusă de britanici în Top 5 al rușinii. Compania „selectă” în care e plasată românca

Simona Halep, inclusă de britanici în Top 5 al rușinii. Compania „selectă” în care e plasată românca

Cazul Simona Halep a șocat lumea sportului, fiind unul dintre cele mai răsunătoare din tenis. Britanicii de la publicația Tennis365 au realizat o ierarhie a ”rușinii”, în care românca este în prim-planul unui material titrat: „5 scandaluri de dopaj care au șocat lumea tenisului”.

Simona Halep se luptă să-și demonstreze nevinovăția. Foto Getty images

Simona Halep se luptă să-și demonstreze nevinovăția. Foto Getty images

Suspendată 4 ani din cauza faptului că a fost prinsă dopată la US Open 2022, Simona Halep va merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, unde încearcă să-și demonstreze nevinovăția. Până atunci, sportiva noastră este văzută de o parte a presei internaționale drept o trișoare. Iar faptul că a fost una dintre protagonistele circuitului feminin din toate timpurile - locul 3 all-time la capitolul încasări din tenis și locul 8 în topul săptămânilor petrecute în Top 10 WTA - face ca situația în care se află Simona să fie cu atât mai gravă.

Simona Halep a fost inclusă de britanicii de la Tennis365 într-un material intitulat „5 scandaluri de dopaj care au șocat lumea tenisului”, în care sunt menționate nume mari care au avut probleme cu substanțele interzise. „Cazul Simonei Halep a provocat tulburări în tenis, cu personalități de mare calitate care și-au arătat susținerea pentru fostul număr 1 mondial în încercarea ei de a-și curăța numele.

Maria Șarapova și Martina Hingis, alături de româncă

Ea a fost informată în octombrie 2022 că a fost testată pozitiv pentru Roxadustat, un medicament anti-anemie care ajută la formarea globulelor roșii, în timpul US Open, în septembrie. În mai 2023, ea a fost acuzată pentru o a doua infracțiune de dopaj de către ITIA pentru „nereguli” în așa-zisul ei pașaport biologic . Halep și-a declarat intenția de a face recurs la Curtea de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru decizia care o interzice timp de 4 ani din toate competițiile sportive”, se arată pe Tennis365.com.

Alături de Simona Halep, pe lista celor de la tennis365 se mai regăsesc Martina Hingis și Maria Șarapova din circuitul feminin de tenis, și Andre Agassi și Richard Gasquet. „În 2007, fosta număr 1 mondial Martina Hingins și-a încheiat cariera din cauza unui test antidoping pozitiv. Hingins a fost testată pozitiv pentru medicamentul Benzoylecgonine și la scurt timp după aceea și-a anunțat retragerea.

Caz mai răsunător al rusoiacei

Ea a contestat hotărârea, dar încercările ei au fost respinse, deoarece renunțase deja la sport. Hingis își menține nevinovăția și azi, spunând că nu a consumat niciodată cocaină. Mai mult, ulterior a făcut un test privat și a ieșit negativ”, scriu britanicii despre Martina Higins, jucătoarea-minune în circuitul WTA.

Cazul Mariei Șarapova e indicat de britanici drept „cel mai memorabil”: „În cel mai memorabil dintre recentele scandaluri de dopaj, superstarul Maria Șarapova a picat un test antidoping în anul 2016. Substanța interzisă a fost un medicament numit meldonium, care îmbunătățește circulația sângelui prin transferul acizilor grași în organism și care este folosit pentru a trata problemele cardiace.

Șarapova a recunoscut că a luat medicamentul timp de peste 10 ani, susținând că a ajutat-o să prevină susceptibilitatea la gripă și, de asemenea, să trateze simptomele împotriva diabetului zaharat și deficienței de magneziu.

Șarapova a reușit să revină în tenis

Este posibil ca Maria Șarapova să nu fi luat în mod intenționat substanța chimică pentru a-și crește performanța sportivă, dar e obligația jucătorului și a echipei sale să fie la curent cu noile substanțe adăugate pe lista celor interzise, potrivit unui studiu al cazului, care a fost publicat de Federația Internațională de Tenis și Agenția Mondială Anti-Doping.

Rusoaica a primit o suspendare de doi ani din partea ITF, care i-a interzis să participe la orice competiție profesională WTA Tour până la 25 ianuarie 2018. În urma apelului, interdicția Șarapovei a fost redusă de la doi ani la 15 luni, iar ea a revenit în tenis în aprilie 2017”, se mai arată pe tennis365.com.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!