Simona Halep, în sferturile de finală ale Madrid Open după 6-0, 6-0 cu Viktoria Kuzmova
Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, miercuri, cu socrul de 6-0, 6-0, pe jucătoarea Viktoria Kuzmova din Slovacia, locul 46 WTA, calificându-se a doua oară consecutiv în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid. Halep a reuşit una dintre cele mai facile victorii din carieră, în care a cedat doar 12 puncte şi a încheiat întâlnirea în 44 de minute, transmite News.ro .
Sunt puţine lucruri de spus despre meciul Simonei Halep cu jucătoarea de 20 de ani din Slovacia. Prestaţia din teren nu reflectă diferenţa de locuri WTA dintre cele două sportive. Kuzmova este în Top 50 WTA totuşi, dar nu a arătat practic nimic din calităţile unei sportive clasate astfel. Este adevărat că nici Simona Halep nu a avut milă de tânăra ei adversară şi a "demolat-o" practic.
A rezultat un meci într-un singur sens, un antrenament pentru fostul lider WTA, în care pot fi numărate punctele reuşite de Kuzmova, şapte în primul set, încheiat după 21 de minute, cinci în cel de-al doilea, încheiat după alte 23 de minute.
În faza următoare, Halep va evolua cu învingătoarea dintre australianca Ashleigh Barty, locul 9 WTA, şi Iulia Putinţeva din Kazahstan locul 43 WTA.
Calificarea în sferturi este recompensată la Madrid cu un premiu de 160.920 de euro şi cu 215 de puncte WTA.
Simona Halep a câştigat în 2017 şi 2016 turneul organziat de Ion Ţiriac, iar anul trecut a ajuns tot în sferturi.
Halep este programată miercuri şi la dublu, în al treilea meci de pe terenul 4 (ora de start 13.00). Ea şi coechipiera ei, Irina Begu, vor da piept cu principalele favorite, jucătoarele cehe Barbora Krejcikova (locul 2 WTA la dublu) şi Katerina Siniakova (locul I WTA la dublu), tot în optimile de finală ale probei.