Simona Halep crede că a fost victima unei contaminări cu un supliment alimentar

Simona Halep crede că a fost victima unei contaminări cu un supliment alimentar

Românca Simona Halep, fostă număr 1 mondial în tenisul feminin, suspendată din octombrie anul trecut după ce a fost depistată pozitiv la roxadustat, o substanţă interzisă, a explicat într-un interviu acordat joi platformei Tennis Majors că a fost victima unei "contaminări a unuia dintre suplimentele sale alimentare".

Simona Halep

Simona Halep

Mai mulţi experţi, mandataţi de jucătoarea în vârstă de 31 de ani, "au stabilit că aceste urme au fost rezultatul unei contaminări, o contaminare a unuia dintre suplimentele mele alimentare, ceea ce explică foarte slaba cantitate care a fost detectată în corpul meu", a declarat Halep, scrie Agerpres.

Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat, la 21 octombrie 2022, pe Instagram, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la roxadustat, o substanţă interzisă clasificată ca eritropoietină (EPO) în regulamentele Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA).

Simona Halep, câştigătoarea a două titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a fost suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP) de către Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA) şi riscă până la patru ani de suspendare.

Halep a fost testată pozitiv la US Open 2022, acolo unde românca a fost învinsă în primul tur de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4.

"Nu am consumat niciodată, în mod conştient, cel mai mic produs interzis", a răspuns Halep la întrebarea dacă a luat roxadustat, o moleculă care stimulează producţia de globule roşii şi este utilizată în general în tratamentul anemiei legate de bolile de rinichi.

Halep este prima jucătoare de top depistată pozitiv la un control antidoping de la suspendarea răsunătoare a Mariei Şarapova în 2016. Testată pozitiv la meldonium, rusoaica a primit în cele din urmă o suspendare de cincisprezece luni.

"Nu m-am gândit niciodată că mă voi găsi implicată într-o asemenea poveste", a continuat, joi, Halep, care a afirmat că se simte "bine" pentru că ştie că sunt este ''curată".

Referitor la expertiza efectuată, românca a adăugat că Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) i-a respins probele. Ea a cerut astfel să fie audiată de o ''instanţă independentă".

Dar mai multe audieri au fost amânate sau anulate de ITF. De asemenea, a fost respinsă o cerere de ridicare a suspendării provizorii.

''ITF a cerut ca audierea din 24 martie să fie anulată. Nu am fost de acord, deoarece regula spune că un jucător care este suspendat provizoriu are dreptul să fie audiat de urgenţă. Totul durează prea mult. Am cerut ITF să îmi fie ridicată suspendarea pentru a putea juca şi am fost refuzată'', a mai spus Simona Halep, care a adăugat că a efectuate zece teste antidoping de la depistarea sa pozitivă şi toate au fost negative.

Dacă o nouă audiere ar putea avea loc "pe 28 mai", Simona Halep şi-a exprimat nerăbdarea: "Nu cer tratament special. Vreau doar să fiu judecată: cât mai trebuie să aştept?", a întrebat ea.

''Cred că nu este corect să treacă opt luni fără să fiu judecată de un tribunal. Emoţional, toate această perioadă nu a fost uşoară'', a adăugat Halep, care a precizat că a primit susţinere din partea publicului, iar antrenorul Patrick Mouratoglou a fost alături de ea tot timpul.

Pe perioada suspendării provizorii, românca nu poate participa la niciun turneu. Cu toate acestea, ea a spus că vrea în dificilă continuare să joace şi că se simte "la fel de puternică ca înainte, dacă nu mai puternică".

Această dramă ''m-a făcut să fiu şi mai decisă să revin şi să muncesc din greu pentru a ajunge din nou la nivelul la care eram şi poate şi mai sus. Până acum este cea mai grea bătălie a vieţii şi a carierei mele. Vreau neapărat să joc din nou, pentru că iubesc acest sport şi vreau să joc din nou pentru titluri mari'', a concluzionat Halep.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!