Simona Halep: Cred că era mai bine să am nişte meciuri pe zgură înainte de întâlnirea cu Serbia
Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută după tragerea la sorţie a meciurilor din Cupa Federaţiei cu Serbia, că şi-ar fi dorit să fi disputat câteva meciuri oficiale pe zgură, însă a menţionat că este pregătită sută la sută din punct de vedere fizic.
Simona Halep (Imagine: Mediafax Foto / AFP)
"Ştiam că o să joc primul sau al doilea meci. Programul e ok, pentru mine nu contează dacă e primul sau al doilea. O să încerc să pregătesc foarte bine mental acest meci. Va fi un meci greu, dar eu voi da tot ce pot ca să câştig un punct pentru ţara mea. Cred că era mai bine să am nişte meciuri pe zgură, dar cum nu au fost turnee înainte, e şi un avantaj că sunt odihnită sută la sută. Important e că mă simt bine, sunt sănătoasă şi voi da tot ce pot", a spus Halep.
Simona Halep s-a arătat încântată că va disputa primul meci din Cupa Federaţiei în România. "O să am emoţii, bineînţeles, deja încep să apară. Va fi foarte frumos pentru că toţi românii sunt alături de noi, vom avea familia, prietenii apropiaţi şi avem susţinerea tuturor. Mă bucur că fac parte din această echipă şi că am şansa să joc acasă. Va fi deosebit şi cu siguranţă nu voi uita niciodată această partidă", a completat Halep.
Întrebată ce va face în cazul în care meciurile sale vor fi întrerupte din cauza ploii, Simona Halep a răspuns: "Nu îmi place foarte mult să întrerup meciul şi să stau câteva ore. Mi s-a întâmplat la US Open şi nu am revenit la fel de bine cu Pennetta, dar voi avea echipa alături care mă va ajuta să rămân concentrată pe meci. Voi încerca să stau relaxată, să ascult muzică şi să stau de vorbă cu colegele mele ca să vedem cum trebuie să reîncep meciul."
La rândul său, Sorana Cîrstea a afirmat că speră să aducă primul punct pentru România în partida cu Ana Ivanovici. "Nu prea are importanţă ordinea în care vom juca. Va fi foarte greu, dar voi încerca să dau tot ce pot pentru a aduce primul punct şi să începem cu dreptul. Dacă se va întrerupe meciul, voi sta cu fetele, dar îmi doresc să avem puţină continuitate, dar nu va depinde de noi. Ştiu că va fi greu, dar ştiu că va fi şi frumos", a subliniat Cîrstea.
Sorana Cîrstea, numărul 27 WTA, va juca împotriva Anei Ivanovici, locul 12 mondial, sâmbătă, în primul meci al întâlnirii dintre România şi Serbia, contând pentru play-off-ul celei de-a doua Grupe Mondiale a Fed Cup, programată în acest week-end, la Arenele BNR din Bucureşti.
Conform tragerii la sorţi, sâmbătă va avea loc şi meciul dintre Simona Halep, locul 5 WTA, şi Bojana Jovanovski, numărul 39 WTA.
Duminică vor avea loc meciurile de simplu Simona Halep - Ana Ivanovici şi Sorana Cîrstea - Bojana Jovanovski, precum şi partida de dublu Irina-Camelia Begu/Monica Niculescu - Jovana Jaksici/Nina Stojanovici.
Sâmbătă şi duminică partidele încep la ora 12.00.
Echipa care va câştiga întâlnirea de la Arenele BNR va accede în a doua Grupă Mondială.
Sursa: mediafax.ro