Simona Halep, concluzie amară. „Cel mai prost an din viața mea". Explicațiile dopajului

Simona Halep, concluzie amară. „Cel mai prost an din viața mea". Explicațiile dopajului

Simona Halep își exprimă trăirile și necazurile din ultimul an, în care nu a călcat pe terenul de joc și și-a aflat pedeapsa drastică în urma cazului de dopaj: 4 ani de suspendare. Într-un interviu pentru Euronews, realizat la Paris, românca a explicat și cum s-a produs contaminarea.

Simona Halep, în cursa pentru reducerea suspendării. Foto Getty images

Simona Halep, în cursa pentru reducerea suspendării. Foto Getty images

Lumea Simonei Halep s-a prăbușit anul trecut, când a fost găsită vinovată de dopaj. Jucătoarea română de tenis, dublă campioană de Grand Slam, este suspendată până în octombrie 2026. Asta dacă nu va obține la TAS o reducere a pedepsei .

"Este foarte clar că a fost o contaminare. Cu trei zile înainte de analiza pozitivă a urinei, a fost un test negativ de sânge și urină. La început mi s-a spus că este o cantitate extrem de mică din această substanță interzisă, iar în acele trei zile nu m-aș fi putut dopa. Nu a fost intenția mea și nici nu a fost vreodată intenția mea să fac ceva rău sau lipsit de respect acestui sport, pentru că întotdeauna am respectat totul și mi-am dedicat viața acestuia. Principiile mele nu sunt așa”, a spus Simona Halep, declarații redate de versiunea spaniolă a postului Euronews.

A încheiat colaborarea cu Mouratoglou

„Nu m-am gândit niciodată să trișez”, a mai clamat sportiva, care a spus că 2023 a fost cel mai prost an din viața ei sportivă. Și evident că a fost, de vreme ce nu a putut juca niciun meci oficial, s-a luptat încontinuu cu acuzațiile de dopaj și a primit vestea-șoc a suspendării de 4 ani din tenis.

În cadrul aceluiași interviu, Simona Halep a arătat cu degetul spre fostul ei antrenor , Patrick Mouratoglou, a cărui echipă i-a dat suplimentul contaminat sportivei noastre. "De aceea angajezi oameni, pentru că ai nevoie de informații, trebuie să fii mai bun. Așa că am avut întotdeauna încredere în asta și încrederea mea a fost zdruncinată acum.

Și pe viitor, nu știu cum va fi, dacă voi putea să am din nou încredere. Probabil că trebuie să învăț, pentru că acesta este principiul meu în viață. Dacă angajezi pe cineva și lucrezi cu acea persoană, trebuie să ai încredere”, a declarat Simona Halep, care a mărturisit că a încheiat colaborarea cu Mouratoglou.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”