Simona Halep, candidată pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii iulie în circuitul WTA

Simona Halep, candidată pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii iulie în circuitul WTA

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a fost nominalizată de site-ul WTA pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii iulie în circuitului profesionist feminin.

Halep, care a câștigat luna trecută două turnee, la București și Montreal, candidează cu o fază reușită în Canada în turul al doilea contra australiencei Daria Gavrilova, la scorul de 6-2, 5-3, 30-30. Simona, după ce a salvat două mingi în extremele terenului, a executat-o pe jucătoarea de origine rusă cu o lovitură de dreapta. Halep s-a impus cu 6-2, 6-3.

Românca s-a aflat și în cealaltă postură, la o fază câștigată de Angelique Kerber, în semifinală, la scorul de 6-0, 3-5, 40-30 în favoarea sa, când nu a mai avut replică la o venire la fileu a germancei. Halep s-a impus atunci cu 6-0, 3-6, 6-2.

Celelalte candidate sunt Eugenie Bouchard (Montreal), Johanna Konta (Stanford) și Anastasia Pavliucenkova (Montreal).

Câștigătorul, care va fi anunțat pe 5 august, va fi determinat prin votul fanilor pe site-ul wtatennis.com.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin