Simona Halep: ''Așteptam cu nerăbdare meciul cu Serena''

Simona Halep: ''Așteptam cu nerăbdare meciul cu Serena''

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a declarat, după retragerea americancei Serena Williams, înaintea semifinalei programate, vineri, la Indian Wells (WTA), că aștepta cu nerăbdare meciul cu liderul mondial.

"Eram nerăbdătoare de când am câștigat meciul din sferturi și știam că o să joc împotriva ei din nou. După primul meci meu aici am spus că vreau să joc în semifinale cu Serena și așteptam acest meci, însă nu știi niciodată ce se poate întâmpla'', a afirmat Halep, care o va întâlni în finală pe sârboaica Jelena Jankovic.

"E cu adevărat dificil pentru ea să fie nevoită să se retragă. Știu cum este când ești accidentat. E dificil să ieși pe teren și e periculos, pentru că trebuie să ai grijă de tine'', a mai spus românca de 23 de ani, care a s-a retras anul acesta de la turneul de la Doha, unde era cap de serie nr. 1, după ce se accidentase la Dubai.

"Nu pot spune că sunt bucuroasă. Nu sunt nici tristă. Mă gândesc doar că duminică e o altă finală, să fiu concentrată și să încerc să câștig titlul."

Serena avea 4-1 în duelurile directe cu Halep, fiecare obținând câte o victorie în toamnă la Singapore, la Turneul Campioanelor, Simona cu 6-0, 6-2 în grupă, iar Williams cu 6-3, 6-0 în finală.

Halep, a treia favorită la Indian Wells, o va înfrunta în ultimul act pe Jelena Jankovic (N. 18), victorioasă în cealaltă semifinală cu cu 3-6, 6-3, 6-1 în fața germancei Sabine Lisicki (N. 24).

În disputele directe cu Jankovic (30 ani, 21 WTA), Halep conduce cu scorul de 3-1. Sârboaica a câștigat prima confruntare, în 2010, cu 6-4, 4-6, 7-5, în primul tur la US Open, iar Simona s-a impus în 2012, în primul tur la Bruxelles, cu 6-2, 3-6, 7-6 (3), în 2013, în sferturi la Roma, cu 4-6, 6-0, 7-5, și în 2014, în optimi la Australian Open, cui 6-4, 2-6, 6-0. De remarcat că toate meciurile au fost de trei seturi.

''E o adversară dificilă, o jucătoare valoroasă. Am jucat multe meciuri împotriva ei și fiecare a fost foarte greu. Știu că trebuie să alerg mult, să lovesc puternic și să fiu agresivă. Va trebui să fiu concentrată la fiecar eminge, pentru că și ea va lupta până la capăt. Însă, sunt pregătită să joc împotriva ei. Pot câștiga titlul, dar mă aștept la un meci dificil'', a subliniat Halep.

Halep s-a calificat fără joc în finala turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari, vineri, după ce principala favorită, americanca Serena Williams, s-a retras înaintea meciului programat în semifinale, din cauza unei accidentări la genunchiul drept, au anunțat organizatorii.

Prin calificarea în finală, Halep și-a asigurat un cec de 439.420 dolari și 650 de puncte WTA. Anul trecut, Simona se oprise în semifinale, învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska, în două seturi, cu 6-3, 6-4. În 2015, Halep și-a trecut în palmares două titluri WTA, la Shenzhen și Dubai.

Halep (23 ani) se află la un singur pas de primul său titlu Premier Mandatory, care ar fi cel mai important din carieră, după cele de categoria Premier 5 (Doha 2014 și Dubai 2015), menționează WTA. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”