Simona Halep, acuzată oficial de dopaj. Sportiva are la dispoziție 20 de zile să conteste acuzația

Simona Halep, acuzată oficial de dopaj. Sportiva are la dispoziție 20 de zile să conteste acuzația

Simona Halep a fost acuzată oficial de dopaj. Avocații Paul Ciucur și Dan Mihai au afirmat miercuri, la TVR, că Simona Halep a fost acuzată de dopaj cu roxadustat, la US Open 2022.

Simona Halep FOTO Getty Images

Simona Halep FOTO Getty Images

Cei doi avocați români fac parte din agenția londoneză Sport Resolutions care se ocupă de soluționarea litigiilor din sport. Ei au afirmat că faza de investigație s-a încheiat. Acum Halep mai are la dispoziție 20 de zile să conteste acuzația sau să încheie un acord de recunoaștere care ar putea reduce pedeapsa cu un an.

Faza de investigație a luat sfârșit. De acum înainte, Simona Halep are la dispoziție 20 de zile, fie să conteste actul de acuzare, fie să încheie, există și această posibilitate, un acord de recunoaștere care i-ar reduce de la 4 ani, cât este sancțiunea standard, la 3 ani”, a declarat Paul Ciucur, la TVR, potrivit Digi24 .

Avocatul Dan Mihai a spus care sunt condițiile pe care sportiva trebuie să le aibă în vedere dacă va alege să invoce "contaminarea probelor prelevate la controlul anti-doping".

Trebuie văzut ce iregularități s-ar fi putut întâmpla și dacă aceste iregularități pot cauza un alt rezultat decât cel existent”, a afirmat Dan Mihai.

Avocatul Paul Ciucur a spus că dacă Simona Halep alege să se apere invocând contaminarea suplimentelor de efort, este o variantă care poate avea două condiții: ”una, să-și fi păstrat un flacon deschis din care a ingerat substanța, suplimentul pe care pretinde a fi contaminat, doi, să mai aibă încă două flacoane identice, sigilate, din același lot”.

De asemenea, Paul Ciucur a confirmat că o contra-expertiză ar fi o variantă cu șanse foarte mici de contestare dat fiind faptul că sportiva a participat în mod direct la prelevarea probelor.

Având în vedere că atât la proba A cât și la proba B, sportiva, și sportivii în general, nu doar ea, participă în mod direct: ei pun proba în aceste recipiente și, mai mult decât atât, au ocazia, dreptul și ocazia de a fi prezenți, personal sau prin reprezentant, la deschiderea probei B, așa cum a fost cazul nostru, o contra-expertiză, este o variantă cu șanse foarte mici de contestare”, a declarat Paul Ciurar.

Simona Halep a anunțat în urmă cu câteva zile că a fost testată pozitiv la un control anti-doping, la substanța roxadustat.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…