Simona Halep a rămas fără martorul-cheie în procesul de dopaj!

Simona Halep a rămas fără martorul-cheie în procesul de dopaj!

Procesul Simonei Halep, acuzată de dopaj, ar trebui să aibă loc săptămâna viitoare, potrivit spuselor fostului antrenor al româncei, Darren Cahill, cel care i-a rămas apropiat sportivei noastre. Dacă afirmațiile australianului sunt adevărate, Simo ar putea suferi o lovitură de proporții, deoarece martorul său cheie, Patrick Mouratoglou, antrenorul care încă o pregătește ”în acte”, nu se va prezenta la audieri în fața Tribunalului Sport Resolutions de la Londra.

Simona Halep și antrenorul ei, Patrick Mouratoglou au o relație ciudată. Foto Getty images

Simona Halep și antrenorul ei, Patrick Mouratoglou au o relație ciudată. Foto Getty images

Antrenorul francez al Simonei Halep a anunțat că a plecat în Mexic exact într-un moment în care Halep avea cea mai mare nevoie de el, astfel că nu se va putea prezenta la procesul elevei sale. Mouratoglou este una dintre cele mai importante persoane care ar trebui să răspundă pentru situația lui Halep, având în vedere că staff-ul româncei a fost format doar din oamenii de la academia sa la turneul de la US Open, acolo unde sportiva noastră a fost depistată pozitiv.

A plecat în Mexic alături de celălalt elev al său

Patrick Mouratoglou se va afla pe alt continent săptămâna viitoare, însoțindu-l pe celălalt elev al său, Holger Rune, la turneul de la Acapulco: „E grozav să mă aflu în Mexic alături de Holger”, a transmis francezul după ce a aterizat pe continentul american, scrie ProSport. De altfel, în afară de o declarație de complezență pe care a dat-o după izbucnirea scandalului, Moratoglou nu a mai făcut nicio referire la Simona de câteva luni, vorbind doar despre Rune și alți jucători!

Cu alte cuvinte, antrenorul francez merge pe varianta ”nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase! Iar ruptura dintre cei doi este certificată și de faptul că românca nu a mai postat niciun comentariu și nicio reacție la declarațiile lui de pe rețelele de socializare din luna noiembrie încoace, deși până atunci o făcea constant!

Colaborarea dintre Holger Rune și Patrick Mouratoglou a început la scurt timp după ce Simona Halep a picat testul anti-doping la US Open. Aceasta a fost extinsă cel puțin până în luna iunie, după sezonul pe zgură, când cei doi vor decide ce vor face în continuare, în funcție și de situația Simonei.

”Mă simt rău când mă gândesc la experiențele prin care trece”

Mouratoglou îl va antrena pe norvegianul Rune la Acapulco (27 februarie – 4 martie), după care antrenorul și elevul său vor rămâne pe continentul american până în aprilie, pentru a participa la turneele de la Indian Wells (6 – 19 martie) și Miami (19 martie – 2 aprilie). Apoi, francezul va reveni în Europa pentru a-l pregăti pe Rune pentru sezonul de zgură.

Darren Cahill e trup și suflet alături de Simona. Foto Facebook

Darren Cahill e trup și suflet alături de Simona. Foto Facebook

În schimb, Simona Halep îl are ca aliat pe fostul său antrenor, Darren Cahil, care e capabil să meargă până în pânzele albe pentru a o susține pe fosta sa elevă. Australianul a comentat recent situația fostului lider WTA și a dezvăluit că audierea Simonei Halep ar trebui să aibă la finalul lunii februarie.

Cahill a transmis din nou faptul că este convins de nevinovăția sportivei noastre: „Mă gândesc mult la Simona și mă simt rău de fiecare dată când mă gândesc la experiențele prin care trece. Nu am prea multe noutăți, dar din ce înțeleg, în februarie va avea loc o audiere care îi va oferi șansa de a-și prezenta cazul”, a spus australianul. Audiere de la care va lipsi martorul-cheie, Patrick Mouratoglou!

Cahill: ”O să fiu îngropat susținând-o pe Simona”

Bun cunoscător al fenomenului, Darren Cahill a aruncat săgeți spre actualul staff al Simonei, despre care spune că ar trebui să-și asume responsabilitatea în cazul de dopaj. "Vina nu e a ei, nu a greșit Simona. Fie o companie a făcut o greșeală, un cadru medical, fie că a fost cineva din WTA sau din propria echipă, cineva care n-a conștientizat. Orice ar fi, sper că va ridica cineva mână și să-și asume responsabilitatea, pentru că singurul lucru pe care-l știu e că Simona Halep nu e vinovată!", a spus Darren Cahill în cadrul podcastului găzduit de Warren Tredrea și Dion Heyman.

Australianul nu s-a oprit și a transmis din nou că ar fi dispus să garanteze pentru fosta lui elevă: "Am dat un comunicat atunci când a venit vestea despre Simona și o să fiu îngropat susținând acel comunicat, pentru că știu că este integră și că are caracter. Nu ar fi trișat niciodată! E o femeie și o persoană grozavă, n-ar face în ruptul capului un lucru greșit. Mă rog pentru ea, îi țin pumnii", a mai spus Darren Cahill.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”