Simona Halep a plecat spre Miami, alături de o echipă „subțire”. „Nici nu mai știam ce trebuie să-mi pun în bagaj”
Simona Halep poate juca din nou tenis, după ce a TAS i-a redus suspendarea la 9 luni. Jucătoarea de 32 de ani a plecat în această dimineață spre Miami, pentru a participa la turneul WTA 1000, programat între 19 și 31 martie.
Simona Halep și-a făcut timp să dicscute cu jurnaliștii. Foto EPA EFE
Aflată în fața primei partide oficiale din august 2022, când pierdea în turul 1 la US Open, și ieșită de anul trecut din clasamentul WTA, Simona Halep a primit un wild-card pentru a putea participa la turneu și spune că are emoții înainte de startul competiției
„ Am doar un sparring partner și un fizioterapeut cu mine. Băieții sunt aici, cu mine, și plecăm împreună. Cea mai mare susținere o am de la mama, de la tata și de la fratele meu. Vor veni și ei mai târziu. Vreau să îi am în lojă pe toți.
Nu știu ce o să fie la turneu. Am ceva emoții, e normal. Dar mă bucur tare mult că am șansa să mă reîntorc pe teren, acolo unde mă simt cel mai bine. O să vedem cum o să fie la turneu. Când mi-am făcut bagajul, parcă nici nu mai știam ce trebuie să îmi pun în geantă. E un sentiment plăcut, mai ales după o decizie atât de bună. Toate lucrurile pozitive sunt alături de mine.
Vrea să dovedească faptul că e curată
Ultimele zile au fost foarte obositoare, aș spune, din punct de vedere emoțional. Dar am fost foarte bucuroasă în același timp. Am reușit ce îmi doream de la început, să fac dreptate și să vadă toată lumea că sunt un sportiv curat”, a spus Simona Halep, potrivit sport.ro.
Sportiva din Constanța a vorbit și despre ce rezultate ar putea obține în perioada următoare. „E foarte devreme să mă gândesc la rezultate. Vreau să văd cum mă simt la reîntoarcere. Miami e un turneu bun, mi-a plăcut mereu să joc acolo. Însă e greu acum să spun ceva.
Am deja un an și jumătate de când nu joc meciuri oficiale și e greu să-mi dau cu părerea acum. Vreau să văd cum mă simt la reîntoarcere și după aceea o să-mi setez obiectivele.
Șanse mici să ajungă la Jocurile Olimpice
Încă nu m-am gândit la ce turnee voi mai participa. Vreau să văd cum e la Miami și după aceea voi decide. N-am mai stat niciodată atât de mult. Vreau să o iau săptămână cu săptămână și să văd cum intru în formă. Va fi destul de dificil”, a mai spus Halep, care țintește participarea la Jocurile Olimpice de la Paris: ”Voi face tot ceea ce trebuie ca să pot să mă calific, însă sunt șanse destul de mici. Mi-a scris și Horia Tecău un mesaj, i-am spus că ne întâlnim la Miami și discutăm. E mult mai bine față în față”.
Simona a jucat două semifinale și două sferturi la Miami Open, în 2015 și 2019. Cum acum așteptările nu sunt prea mari, Halep se va bucura de cele 10 puncte aduse de accesul pe tabloul principal, care îi vor permite reintrarea de la 1 aprilie în clasamentul WTA.
Sursa: adevarul.ro