Simona Halep a câștigat turneul WTA de la Madrid pentru al doilea an la rând (GALERIE FOTO)
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câștigat turneul WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 5.439.350 de dolari, sâmbătă, pentru al doilea an consecutiv, după ce a învins-o în finală pe Kristina Mladenovic (Franța), cu 7-5, 6-7 (5), 6-2.
Halep (25 ani, 8 WTA), a treia favorită a turneului, care anul trecut se impunea destul de lejer în finala cu Dominika Cibulkova, a avut nevoie acum de două ore și 44 de minute pentru a obține al doilea său titlu la Madrid în trei finale jucate în capitala Spaniei.
Simona și-a trecut în palmares al 15-lea său titlu, având șase cucerite în 2013, la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Sofia, două în 2014, la Doha și București, trei în 2015, Shenzhen, Dubai și Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, București și Montreal, iar acesta este primul câștigat în 2017.
Halep a mai jucat opt finale, în 2010 și 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros și Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto și Cincinnati.
Românca a început meciul cu Mladenovic, fiind condusă cu 2-0, după care a reușit trei ghemuri la rând. Mladenovic a avut din nou o perioadă bună și a întors scorul, având 5-3, dar Halep a recuperat din nou și a reușit să își adjudece setul cu 7-5, după patru ghemuri consecutive.
Halep avut un debut bun de act secund și a condus cu 2-0, dar Mladenovic a revenit și a egalat, 2-2, după care s-a mers cu serviciul până la 6-6, setul intrând în tie break. Mladenovic a reușit un start mai bun și s-a desprins la 3-0 și nu a mai putut fi ajunsă (7-5), deși Simona s-a apropiat de câteva ori la un singur punct distanță.
Mladenovic a câștigat primul ghem al setului decisiv, după două mingi de break irosite de româncă, dar apoi Halep a egalat, a făcut break și s-a desprins la 3-1. Franțuzoaica a reușit un ghem alb, dar a fost ultimul pentru ea în meci, pentru că Halep a fost de neoprit până la final și a încheiat conturile cu 6-2.
Fiecare jucătoare a avut câte un as, Halep a comis 4 duble greșeli, Mladenovic doar 2, dar românca a avut un procentaj net superior la primul serviciu în teren (81%-57%). Surprinzător, ambele au avut același procentaj la punctele făcute cu primul serviciu (65%), Mladenovic fiind mai bună la cele de pe serviciul al doilea (52%-43%). Halep a reușit 22 de winners, Mladenovic 40, însă franțuzoaica a comis mai multe erori neforțate, 30 față de 18 ale Simonei.
Simona Halep a câștigat doar două din cele patru confruntări cu Mladenovic, prima fiind în 2015, la Cincinnati, în turul al doilea, cu 7-5, 5-7, 6-4. Mladenovic s-a impus în 2014 la Paris, cu 7-6 (1), 6-4, în primul tur, în 2015, la Birmingham, cu 2-6, 6-0, 7-6 (4), în sferturi, și anul acesta, la Indian Wells, în turul trei, cu 6-3, 6-3. Niciunul dintre cele patru meciuri nu a avut loc pe zgură.
În sferturi la Madrid, Mladenovic (23 ani, 17 WTA), cap de serie numărul 14, a învins-o pe Sorana Cîrstea cu 6-4, 6-4.
Simona Halep, care a fost felicitată la final pe teren de fostul mare tenisman spaniol Manolo Santana și de Ilie Năstase, va primi pentru succes 1.043.680 euro și 1.000 de puncte WTA. La succes a asistat și Nadia Comăneci, prezentă în tribune, alături de Ion Țiriac, proprietarul turneului.
Halep a jucat și la dublu la Madrid, alături de Irina Begu, oprindu-se în semifinale.
AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)