Simona Halep a câştigat primul său titlu de Mare Şlem, la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a câştigat, sâmbătă, primul său titlu de Mare Şlem, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens în finala de la Roland Garros, cu 3-6, 6-4, 6-1.
Halep (26 ani) a obţinut victoria după două ore şi 3 minute în faţa numărul 10 mondial (25 ani), la a patra sa finală de Mare Şlem, a treia la Roland Garros, după cele din 2014 şi 2017, şi a doua din acest an, prima pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki la Australian Open.
Simona Halep a început destul de crispată meciul şi a fost condusă cu 4-1 în primul set, în care Stephens a făcut un joc excelent, găsind foarte bine unghiurile şi dominând schimburile. Halep a avut o minge de break al 3-5, dar în cele din urmă a cedat primul act cu 3-6.
Halep nu a debutat cu dreptul nici în setul secund, în care Stephens a condus cu 2-0, dar încet-încet românca a intrat în meci, a scăpat de presiunea finalei şi a jucat dezinvolt, a lovit tot mai bine, a deschis unghiurile şi a luat patru ghemuri la rând, conducând cu 4-2. A urmat un mic recul şi Stephens a profitat, egalând, 4-4. Halep a reuşit un break decisiv, apoi a tranşat setul cu 6-4.
În decisiv, Halep a controlat autoritar jocul, s-a desprins la 5-0 şi a încheiat cu un splendid 6-1.
Halep (26 ani) o conduce acum pe Stephens cu 6-2 în meciurile directe, având o victorie chiar la Roland Garros, în 2014, în optimi, cu 6-4 6-3, românca jucând ulterior finala cu Maria Şarapova.
Simona Halep a câştigat ambele dueluri pe zgură, prima victorie fiind consemnată în 2012, în primul tur la Barcelona, cu 6-4, 6-4. Stephens a obţinut apoi două succese la rând, în 2013, în optimi la Hobart, cu 6-4, 6-0, şi la Australian Open, în primul tur, cu 6-1, 6-1. Au urmat patru victorii consecutive ale Simonei, la Roland Garros (2014), la Miami (2015) cu 6-1, 7-5 în sferturi, la Washington, în primul tur, cu 7-6 (3), 6-0, şi la Cincinnati, în semifinale, cu 6-2, 6-1, ambele anul trecut.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)