Simona Halep - Evghenia Rodina, în primul tur la Roland Garros

Simona Halep - Evghenia Rodina, în primul tur la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a treia favorită, va juca în runda inaugurală a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, cu rusoaica Evghenia Rodina (91 WTA), potrivit tragerii la sorți efectuate vineri, la Paris.

Halep (23 ani, 3 WTA), care a pierdut finala cu rusoaica Maria Șarapova, la ediția de anul trecut, nu a mai jucat până acum cu rusoaica de 26 de ani.

Irina Begu (24 ani), cap de serie nr. 30, o va înfrunta în primul tur pe americanca Bethanie Mattek-Sands (30 ani, 164 WTA), pe care a învins-o în ambele partide de până acum: în 2012 la Linz, cu 6-4, 1-6, 6-2, în sferturile de finală, și anul acesta la Rio de Janeiro, în optimi, cu 6-2, 6-4.

Alexandra Dulgheru (50 WTA) va avea un adversar accesibil, americanca Nicole Gibbs (22 ani), care ocupă locul 97 în ierarhia mondială, în schimb Monica Niculescu (69 WTA) va avea o misiunea foarte grea, cu Carla Suarez Navarro (Spania), numărul 8 mondial, în fața căreia a pierdut toate cele trei meciuri de până acum: 6-3, 7-6 (3) pentru iberică în primul tur la Paris în 2013, 4-6, 6-0, 4-1 abandon Monica, anul trecut, în sferturi la Florianopolis, și anul acesta la Antwerp, când Navarro s-a impus cu 4-6, 6-0, 6-2 în optimi.

Andreea Mitu (99 WTA) are și ea o adversară accesibilă, franțuzoaica Alize Lim (24 ani), aflată pe 285 în lume.

România are șansa de a avea și a șasea reprezentantă pe tabloul principal de simplu la Roland Garros, dacă Sorana Cîrstea va câștiga meciul decisiv de vineri, cu Veronica Cepede Royg (Paraguay).

Deținătoarea titlului, Șarapova, numărul doi mondial, va juca în primul tur contra estonienei Kaia Kanepi, în timp ce liderul Serena Williams va întâlni o adversară din calificări. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”