Simion: AUR susţine varianta unui guvern de specialişti, de uniune naţională; anticipate, dacă nu se ajunge la un consens
Copreşedintele AUR, George Simion, liderul deputaţilor acestei formaţiuni politice, a declarat, joi, că susţine varianta instalării imediate a unui guvern de uniune naţională de specialişti, iar dacă nu se întruneşte consensul, alegerile anticipate reprezintă soluţia "pentru a pune ţara pe calea cea dreaptă".
"Noi ne dorim un guvern condus de specialişti. Suntem de acord cu această idee. Am făcut propunerea încă din decembrie, la Palatul Cotroceni. (...) Nu are rost tot circul ăsta. Nu avea rost să aşteptăm votarea moţiunii de cenzură timp de o lună. I-am plătit inutil, o lună, lui Florin Cîţu, salariu de premier. Trebuie să se întâmple acest lucru acum. Acum vin facturile, acum trebuie luate măsuri. Dorim un Guvern de specialişti acum, nu după două căderi succesive. Pentru ce tot acest circ? AUR vrea un Guvern de uniune naţională care să pună ţara pe calea cea dreaptă. Dacă nu este posibil şi nu o să se găsească consens, ajungem la alegeri anticipate", a spus Simion, miercuri, la Parlament.
Simion a amintit că parlamentarii AUR nu au fost în plen, joi, la citirea moţiunii de cenzură, dar vor vota "la vedere" moţiunea marţea viitoare.
"AUR va vota marţi moţiunea de cenzură şi cerem celor de la USR şi de la PSD să voteze cu bilele la vedere pentru ca toţi românii să fie convinşi că aceştia nu au trădat. Am auzit tot felul de scenarii, de cumpărare de parlamentari, dar nu este cazul parlamentarilor AUR. Nu doar că votăm marţi, dar vom face o pre-moţiune de cenzură pe care să o voteze toţi românii care s-au săturat de Florin Cîţu. Sunt aşteptaţi, sâmbătă, la Universitate. Am înţeles că domnul Bode se agită să publice rapid noi interdicţii în Monitorul Oficial şi să ne interzică participarea la protest. Constituţia ne garantează dreptul la protest, aşa că rog românii să nu creadă niciun zvon care vine din zona Ministerului de Interne. Moţiunea de cenzură va fi vizibilă la Universitate, oricât se agită domnul Cîţu. Noi nu suntem de vânzare şi dacă vrea domnul Cîţu să vorbească cu noi, ne găseşte în Piaţa Universităţii", a adăugat Simion. AGERPRES