Silvio Berlusconi refuză o expertiză psihiatrică într-un proces

Silvio Berlusconi refuză o expertiză psihiatrică într-un proces

Fostul premier şi om de afaceri italian Silvio Berlusconi a refuzat joi să se spună unei expertize psihiatrice în cadrul unui proces penal, considerând măsura umilitoare date fiind meritele sale, relatează AFP.

Un tribunal din Milano a decis miercuri să dea un termen de 45 de zile unui număr de trei experţi, printre care şi un psihiatru, pentru a evalua dacă starea de sănătate a fostului şef al guvernului, în vârstă de 84 de ani, îi permite sau nu să participe la acest proces, a afirmat avocatul său.

"Ipoteza de a mă supune unei expertize psihiatrice ample şi nelimitate din partea tribunalului demonstrează, având în vedere ce am făcut în viaţă în numeroase domenii precum afacerile, sportul şi politica, o evidentă prejudecată faţă de mine, care îmi facilitează înţelegerea viitorului rezultat al acestui proces injust", a scris Berlusconi într-o scrisoare adresată preşedintelui tribunalului, citată de media.

Acest proces, supranumit Ruby-ter, este un nou capitol din scandalul "Rubygate" şi al faimoaselor petreceri "bunga-bunga" pe care Silvio Berlusconi le organiza şi la care participau femei tinere plătite pentru serviciile lor, în vila sa luxoasă din împrejurimile oraşului Milano.

În acest dosar, Berlusconi şi alte 28 de persoane sunt urmărite penal pentru incitarea martorilor la declaraţii false şi mărturie falsă.

Acest proces are în prim-plan plăţile efectuate de Silvio Berlusconi către diverse persoane, tinere şi muzicieni care au participat la aceste petreceri, pentru a păstra tăcerea.

Starea de sănătate a magnatului media, care împlineşte 85 de ani la sfârşitul lunii şi a fost internat de mai multe ori în spital, între altele pentru probleme cardiace sau COVID-19, a dus la amânarea mai multor audieri în acest proces.

"Decizia de a mă supune la o expertiză, nu numai medico-legală, ci şi psihiatrică, pare în afara oricărei logici şi deplasată în raport cu istoria şi prezentul meu", a mai scris Berlusconi în scrisoare.

"Nu pot deci să accept o astfel de decizie care dăunează istoriei şi onoarei mele", a încheiat fostul premier, cerând continuarea procesului în absenţa sa.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”