Istoricii nu au ajuns la un consens cu privire la originea numelui unor orașe din România, pe care o atribuie fie populației maghiare, fie românilor sau chiar dacilor. Sighetu Marmației, Hațeg și Hunedoara se numără printre localitățile care au dat bătăi de cap cercetătorilor.

Numele mai multor orașe din România au stârnit controverse de-a lungul timpului. Unii istorici și lingviști au arătat că originea toponimelor este românească și chiar dacică, în timp ce alți oameni de știință i-au contrazis.

Disputele pe teme lingvistice pe seama numelor lor s-au întins uneori pe mai mult de un secol, iar fiecare tabără a continuat să își găsească susținători și adesea să refuze argumentele contrare.

Cât de „dacic” este numele Sighet

Orașul Sighetu Marmației, al doilea ca mărime din județul Maramureș, după reședința Baia Mare, este cunoscut ca „locul unde se agață harta în cui”, datorită poziției sale nordice, la frontiera României cu Ucraina.

Are circa 38.000 de locuitori și este căutat de turiști pentru fosta închisoare stalinistă Sighet, transformată într-un memorial al victimelor comunismului. Aici, călătorii pot vizita un muzeu al satului maramureșan care cuprinde peste 30 de gospodării tradiționale. Numele orașului a stârnit dezbateri, după ce unii istorici i-au atribuit origini dacice, în timp ce alții au arătat că provine din limba maghiară.

„De-a lungul timpului oraşul a avut mai multe denumiri: Zygeth, Sihet, Sziget, Maramorosszighet, Sighet, Marmaţia. Numele actual are mai multe posibile rădăcini, amintim din acestea numele de origine tracico-dacică „Zeget" ce înseamnă „cetate" şi „Sziget" - cuvânt din limba maghiară ce înseamnă „insulă". Despre originea traco-getică a numelui, putem spune că are o bază istorică, deoarece, pe Dealul Cetăţii, aflat la marginea oraşului, există şi acum dovezi ale existenţei unei aşezări fortificate din acea perioadă”, informează Primăria Sighet.

În anii ‘70, fostul diplomat Mihai Marina arăta într-un studiu publicat în Magazin Istoric, în 1976, că originea numelui Sighetu Marmației este traco-dacică.

„În documentele vechi, numele orașului apare în diferite forme: Zygust, Zygeth, Zeget, Zigeth. Din 1720 s-a adoptat forma Sziget, care înseamnă insulă în limba maghiară. După 1 Decembrie 1918, i s-a dat numele de Sighetul Marmației, după cel unguresc Marmaracs Szighet - Marmația fiind o veche denumire a județului”, preciza dr. Mihai Marina.

Autorul lucrării, născut în Maramureșul istoric la Apșa de Sus, adăuga că orașul nu a avut niciodată înfățișarea unei insule, nefiind înconjurat complet de ape, deși este așezat la confluența râurilor Tisa și Iza, care formează un fel de triunghi ascuțit, împreună cu o cunună de dealuri.

Acesta susținea că originea numelui Sighet nu provine de la ostrovul de aici, ci de la „zeget”, care ar fi însemnat „cetate” sau „așezare”. Iar în Sighet ar fi existat o fortificație cu palisadă.

„Prezența dacilor liberi pe meleagurile maramureșene, în neîntreruptele legături cu cei din teritoriile supuse Romei, este atestată de scrierile istorice și confirmată de descoperirile arheologice. Fortificația, zeget-ul, de pe dealul Solovan, a avut un rol de apărare, iar urmașii dacilor liberi au păstrat așezarea cu numele. Dacicul zeget - poate Zigethes - a devenit medievalul Zygeth, nume asimilat în secolul al XVIII-lea cu maghiarul Sziget”, arăta dr. Mihai Marina.

Sighet ar avea, astfel, origini apropiate de numele Sarmizegetusa, atribuit capitalei Regatului Dac. Denumirea acestei așezări a apărut în Antichitate sub diferite forme Zarmizeghéthousa, Sarmireg, Sarmizge, Zarmitz, Sarmazege, Sarmizege. Potrivit istoricilor, toponimul este compus din două părţi zermi (stâncă, înălţime) şi zeget (palisadă, cetate) şi ar însemna „cetatea de pe stâncă”, „Cetatea înaltă”, „Cetate de palisade”. Istoricul Vasile Pârvan arăta că numele aşezării indica sacralitatea acesteia şi faptul că Sarmizegetusa era o cetate a regilor.

Arheologul Radu Popa (1933 - 1993) arăta însă că nu a existat vreo cetate dacică la Sighet, în ciuda unor descoperiri arheologice, iar numele orașului provine din cuvântul maghiar „sziget”, pronunțat identic în română, care înseamnă „insulă”, el fiind datorat faptului că localitatea este încadrată de râurile Iza, Tisa și Ronișoara.

Celălalt termen din numele orașului, Marmația, a fost consemnat pentru prima dată în 1494, de către Antonius Bonfini, ca Marmacia, nume atestat prima dată în 1199 ca Maramorisio și în 1231 ca Maramors. În secolele ulterioare acesta apare sub formele Marmatia, Marmaticae, Marmaciae, și Marmatiae, dar și ca Marmadzău.

Orașul Hațeg, „adoptat” de români

Orașul Hațeg (județul Hunedoara) are circa 9.000 de locuitori și se numără printre locurile cele mai tranzitate de turiști din vestul României. Este nodul de comunicație al regiunilor Banat, Ardeal și Oltenia fiind locul de întâlnire al drumurilor de pe văile Bistrei, Streiului și Jiului, folosite din cele mai vechi timpuri. Unele legende vechi spun că ar fi fost înființat pe ruinele cetății dacice Sargeția, de la poalele dealului Orlea.

În vecinătatea lui se află vestigiile orașului antic Ulpia Traiana Sarmizegetusa, iar împrejurimile sale au păstrat rămășițele a anumeroase așezări antice și medievale. Numele „țara Hațegului” a fost atestat din epoca medievală, însă originea toponimului „Hațeg” a stârnit numeroase controverse. Românii și maghiarii au revendicat numele ținutului înconjurat de munții Retezat, Țarcu, Șureanu și Poiana Ruscă.

„Există mai multe opinii privitoare la etimologia toponimului Haţeg. Astfel, după Ovid Densuşianu, numele "pare totuşi să fie unguresc", iar Istvan Kniezsa susţine că provine din maghiarul hatszeg (hat - "spate", szeg - "colţ, cot". Părerea lui I. Kniezsa a fost combătută de Ioan Pătruţ, care arată că szeg din toponimele maghiare ar fi trebuit să fie preluat în română ca -sig sau - sâg, iar nu ca -ţeg sau -ţăg cum se prezintă forma românească oficială ori dialectală”, arătau Mircea Valea, Mircea Homorodean și Anghel Nistor, în volumul dicționar „Toponimie hunedoreană”.

Unii istorici afirmau că numele orașului este românesc și provine de la numele unei persoane. Alții, ca omul de știință Bogdan Petriceicu Hașdeu (1838 - 1907) arătau că Hațeg ar fi însemnat hățiș, pădure tânără, tufișuri sau că ar proveni de la numele hățău, ce ar fi însemnat o pădure măruntă sau un valea unde se aduc lemnele tăiate de pe versanți.

„Sensurile cuvintelor menţionate converg spre: pădure cu mărăcini, desiş de copaci tineri şi potecă. Or, este cunoscut faptul că în perioada secolelor X - XI, dar şi în vremuri mai vechi, păduri şi mărăcinişuri nesfârşite acoperă solul Europei. Toponimul Haţeg a fost creat, deci, - aşa după cum susţine Haşdeu - de români, dintr-un apelativ haţeg, al cărui înţeles a evoluat de la mărăciniş la pădure”, arătau autorii dicționarului.

Prima mențiune a Țării Hațegului (Terra Harszoc) a apărut în Diploma Ioaniților din anul 1247.

Istoricul Radu Popa arăta că numele orașului poate veni din maghiară, de la hat-szék, adică „șase scaune de judecată”, înțeles ca „districtul celor șase scaune”, ori de la hát-szeg, „cetatea de pe vârful din spate”.

O altă ipoteză a fost că „harszoc”, așa cum fusese menționată inițial zona, ar veni de la cuvântul hârs, care în limba cumană înseamnă urs.

Originea misterioasă a numelui Hunedoara

Hunedoara (video), municipiul cu 60.000 de locuitori de la poalele Munților Poiana Ruscă a rămas atractiv pentru numeroși turiști datorită Castelului Corvinilor, ridicat în secolul al XV-lea de faimoasă familie a Huniazilor.

Nu de la Ioan de Hunedoara provine numele orașului, ci din vremuri mult mai îndepărtate. Hunedoara a fost atestată în secolul al XIII-lea, sub numele de Hungnod, însă unii istorici consideră că era vorba de o altă localitate. Numele este regăsit apoi în documente din 1276 și 1278 și tot mai des în secolele următoare, cu diferite alterații. Originea sa a dat naștere unor controverse.

Una dintre ipotezele susţinute de oamenii de știință este că toponimul provine dintr-un nume propriu maghiar, Hunyad, însă unii istorici români arătau că numele Hunedoarei are origini românești, provenind de la Inidoara, așa cum mai era numit orașul în trecut. Alți cercetători au avansat ipoteza că numele are rădăcini latine, provenind de la denumirea latină Ignis Ora, care ar însemna tărâmul sau ţinutul focului.

Arheologul Tiberiu Mariș arăta că numele orașului ar proveni de la cetatea dacică Singidava, menționată în hărțile antice și localizată în regiunea Transilvaniei. Omul de știință a cercetat așezarea istorică de pe Dealul Sânpetru, aflat deasupra Castelului Corvinilor și a susținut că aici se afla antica Singidava.

Alte ipoteze arătau că numele Hunedoara ar proveni de la cuvântul „Hun”, deci de la populaţia migratoare a hunilor. Hunii, fiind un popor de stepă, n-au locuit în această zonă, evitând pădurile şi locurile înalte, afirmau unii istorici.

Hunyad sau Hunod puteau fi numele unor persoane, arată alți cercetători.

„Ocupându-se de originea toponimului Hunedoara, N. Drăganu susține că Hunod sau Hunyad este cu siguranță derivat cu sufixul toponimic ungar dintr-un radical hun care ar putea fi nume de persoană sau apelativ”, arătau autorii „Dicționarului de toponimie hunedoreană”.

Nu a fost exclusă nici originea avară a toponimului ori cea dintr-o limbă arhaică vorbită de românii din regiunea istorică a Munteniei.