SIF Transilvania a înfiinţat o companie pentru a cumpăra Oltchim
SIF Transilvania, interesată de Oltchim
OLTCHIM. SIF Transilvania va avea dificultăţi să-i convingă pe creditorii OLTCHIM, dacă nu se asociază cu investitori strategici, din industria chimică – spun analiştii consultaţi de Economica.net.
OLTCHIM. SIF Transilvania Project Management Company „se va ocupa de mai multe proiecte, nu numai de Oltchim", potrivit unei surse apropiate companiei. În ciuda numelui acesteia, SIF Transilvania (SIF3) nu ar avea o deţinere majoritară de acţiuni ale companiei, care a fost înfiinţată împreună cu alţi investitori.
SIF3 a surprins, vineri, cu cererea ca termenul final de depunere a ofertelor de cumpărare a OLTCHIM să fie amânat cu 60 de zile. Aceeaşi cerere a făcut-o şi un consorţiu chinez format din Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum.
Termenul de privatizare al combinatului OLTCHIM a fost amânat cu 45 de zile, interval în care se speră ca rafinăria Arpechim să poată fi preluată de statul român, potrivit ministrului Energiei, Constantin Niţă.
Arpechim ar trebui să livreze către OLTCHIM etilena necesară pentru producerea PVC.
Este a doua încercare de implicare a unei SIF în privatizarea OLTCHIM, după ce, anul trecut, SIF Moldova (SIF2) şi Chimcomplex Borzeşti s-au arătat interesate de preluarea combinatului. Ştefan Vuza, omul de afaceri care controlează Chimcomplex Borzeşti, a invocat şi implicarea traderului de chimicale american Tricon Energy.
Mai multe aici .
Sursa: realitatea.net