„Sicriul de oțel” din Ucraina

„Sicriul de oțel” din Ucraina

După ce „operațiunea militară specială” de cucerire a Kievului s-a transformat într-un adevărat război de uzură în tranșee ce se întinde deja de aproape trei ani, pierderile înregistrate de ambele părți sunt uriașe. Nu doar în număr de victime ci și în tehnică pierdută.

Analiștii reputatului portal Oryx au publicat un raport în aprilie anul trecut conform căruia armata rusă a „lăsat” în Ucraina 10.004 de unități de echipament militar, inclusiv 1.950 de tancuri.

Pe de altă parte un studiu publicat la începutul acestui an de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS) de la Londra, arată că Rusia ar fi pierdut de la începutul conflictului cu Ucraina aproximativ 3.000 de tancuri de diferite tipuri, adică aproape toate blindatele de care dispunea la declanșarea ostilităților.

Alte surse indică între 2.000 și 2.500 de tancuri rusești pierdute.

Cifra oricum se învârte la 2.000, ceea ce e oricum un număr imens de tancuri pierdute. Niciodată după cel de-al Doilea Război Mondial o asemenea pierdere nu a mai fost înregistrată în Europa.

Ce tanc rusesc și-a câștigat „reputația” în Ucraina ca fiind un adevărat „sicriu de oțel”

2. Tanc ruses... (tancul-rusesc-t-80bv-distrus-in-apropierea-satului-shevchenko_83032400.jpg)

Tanc rusesc de tip T-80 distrus în Ucraina

În cei aproape trei ani de conflict rușii au aruncat în luptă mai multe tipuri de tancuri, în special pe cele din perioada sovietică. Dacă despre „fantoma” T-14 Armata nici nu se poate discuta, trebuie semnalat că T-90 în versiunea T-90M Proryv e azi cel mai modern tanc rusesc fiind utilizat intens în Ucraina. În ciuda unui număr mare de pierderi, T-90M și-a demonstrat însă capacitatea.

Tancul cel mai vulnerabil al Armatei ruse în războiul împotriva Ucrainei s-a dovedit a fi T-80.

T-80 și T-72 reprezintă ca număr coloana vertebrală a Forțelor Terestre Ruse.

O analiză semnată în revista americană National Interest de Harrison Kass, expert militar și fost pilot în U.S. Army, arată că T-80, utilizat intens în Ucraina, tanc descendent al T-64, e cel mai vulnerabil tanc rusesc de azi.

Deși impresionant la început datorită caracteristicilor sale avansate și mobilității, T-80 a arătat vulnerabilități semnificative în războiul actual.

În ciuda îmbunătățirilor față de T-64, precum un motor mai puternic, consumul ridicat de combustibil și dependența de tehnologie învechită au condus la pierderi substanțiale.

De la începutul războiului ruso-ucrainean, Rusia a pierdut sute de T-80. Eșecurile tancului scoate în evidență provocările utilizării vehiculelor blindate vechi împotriva măsurilor defensive moderne și sistemelor portabile.

Raportat la numărul de pierderi T-80 este, potrivit analizei americanilor, „sicriul de oțel” al rușilor în Ucraina.

Despre tancul rusesc T-80 ce are la bază T-64, un produs al Războiului Rece

3. T-80BVM, î... (t-80bvm_16565800.jpg)

T-80BVM, în timpul invaziei ruse din Ucraina. Foto: Ministerul Apărării din Rusia

T-80 e un derivat din T-64, construit în anii 1960. La acea vreme, T-64 reprezenta cea mai avansată tehnologie disponibilă, având caracteristici inovatoare, precum armura compozită, un tun cu alezaj neted și încărcător automat, și un motor compact. Cu toate acestea, T-64 avea un dezavantaj major: era scump și complicat, iar sovieticii nu au putut să îl producă în număr suficient. Tancuri mai simple și mai ieftine, precum T-72, au fost produse pentru a suplimenta nevoia. Un alt dezavantaj al T-64 era motorul său diesel 5TD, cunoscut pentru fiabilitatea sa scăzută.

Tancul T-80 a fost echipat cu un motor cu turbină multifuel GTD-1000T, care oferă 1.000 de cai putere, o îmbunătățire față de T-64. Însă acest motor consumă rapid combustibil, ceea ce limitează raza de acțiune a tancului. Deși au fost produse mii de tancuri T-80 înainte de prăbușirea Uniunii Sovietice, T-80 nu a fost folosit pe scară largă până recent, în timpul războiului ruso-ucrainean.

Ambele părți au folosit tancurile T-80 în conflict, dar Rusia a pierdut deja sute de tancuri T-80 de la începutul războiului. Problemele T-80 sunt un punct comun ale celor două părți combatante. SURSA: defenseromania.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri