Sibiu: Un tânăr de 20 de ani, reţinut după ce a înjunghiat un bărbat într-o benzinărie
Poliţiştii l-au prins, vineri, pe un tânăr acuzat că a înjunghiat marţi seara un bărbat, într-o benzinărie din municipiul Sibiu, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu.
"La data de 11.02.2022, în urma unei acţiuni a poliţiştilor Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu, a fost identificat şi reţinut cel de-al treilea bărbat implicat în conflictul produs la data de 08.02.2022, într-o staţie de alimentare cu combustibil din municipiul Sibiu. Sibianul, în vârstă de 20 de ani, este prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu în vederea audierii, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, tulburarea ordinii şi liniştii publice", se arată în comunicatul IPJ Sibiu.
Potrivit sursei citate, marţi seara, un bărbat de 31 de ani, din Cisnădie, a fost agresat de trei bărbaţi.
"Conflictul a fost spontan, fără ca victima şi persoanele bănuite de agresiune, să se fi cunoscut anterior, şi s-a produs într-o staţie de alimentare cu combustibil din municipiul Sibiu", au mai precizat cei de la IPJ Sibiu.
A doua zi după incident, procurorii i-au audiat pe doi dintre agresori. AGERPRES