Sibiu: Un fals medic de familie, reţinut de poliţişti
Un fals medic de familie a fost reţinut de poliţişti, după ce a fost reclamat de un pacient care şi-a dat seama că prietenul adevăratului medic de familie din comuna Nocrich, cel care i-a ţinut locul cât a fost în concediu, de fapt este un impostor care a consultat inclusiv copii şi a prescris reţete, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.
"La data de 21 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Sibiu au reţinut un sibian în vârstă de 36 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv acces ilegal la un sistem informatic. Din investigaţiile desfăşurate de către poliţiştii sibieni a rezultat faptul că, la data de 5 iulie 2021, persoana în cauză s-ar fi prezentat la un cabinet de medicină de familie de pe raza localităţii Nocrich unde, cu încuviinţarea medicului titular, ar fi desfăşurat fără drept activităţi specifice profesiei de medic, constând în aceea că ar fi oferit consultaţii unui număr de 15 persoane şi ar fi eliberat ulterior două bilete de trimitere, precum şi 20 de reţete medicale compensate integral sau parţial. Printre pacienţii trataţi de pretinsul medic, la data de 5 iulie 2021, se numără adulţi şi minori, inclusiv un copil în vârstă de 1 an şi 3 luni", se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu.
Sibianul care a pretins că este medic de familie "ar fi folosit user-ul şi parola furnizate de medicul real, ar fi introdus date în aplicaţia informatică ce este conectată la sistemul de asigurări de sănătate în vederea decontării serviciilor prestate, sume decontate ulterior."
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, poliţiştii sibieni de investigare a criminalităţii economice au aplicat măsura reţinerii pentru 24 de ore a bărbatului, urmând ca, în cursul zilei de 22 februarie, acesta să fie prezentat unităţii de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. AGERPRES