Sibiu: O pacientă de 35 de ani a decedat în spital, după ce a fost diagnosticată cu pneumonie

Sibiu: O pacientă de 35 de ani a decedat în spital, după ce a fost diagnosticată cu pneumonie

O pacientă în vârstă de 35 de ani a decedat în cursul nopţii de duminică spre luni, în Secţia ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, după ce a făcut un stop cardio-respirator, fiind diagnosticată anterior cu o pneumonie, a declarat luni, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Decebal Todăriţă.

"Pacienta a decedat azi-noapte la ora 1,15 minute. A suferit un stop cardio-respirator neresuscitabil. Ea a fost internată cu pneumonie masivă şi infecţie a căilor respiratorii", a explicat Decebal Todăriţă.

Potrivit acestuia, pacienta venise de urgenţă la spitalul din Sibiu miercuri, cu o ambulanţa SMURD. A fost intubată de miercuri până duminică, doctorii fiind rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.

Iniţial, marţi, femeia, din Racoviţa, a mers la medicul de familie, unde a primit tratament pentru răceală, dar a sunat ulterior la 112 solicitând o ambulanţă. Asistenta medicală de la ambulanţă a discutat cu pacienta, i-a administrat un tratament, după care echipajul medical s-a întors la Sibiu. Din documentele existente la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (saj) reiese că pacienta a refuzat marţi transportul la spitalul din Sibiu.

"La cererea familiei şi considerând că avea tratament corespunzător, au hotărât să rămână acasă şi au semnat pe fişă că refuză transportul la spital", a explicat directorul SAJ Sibiu, Constantin Popescu.

La SCJU Sibiu, femeii i s-a făcut testul rapid de gripă, care a ieşit negativ. Surse medicale susţin că suspiciunea de gripă a fost infirmată şi de analizele pacientei venite de la Institutul "Cantacuzino" din Bucureşti. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…