Sibiu: Jandarmeria anunţă că a indentificat o parte din protestatarii care au încălcat legea şi că îi va sancţiona

Sibiu: Jandarmeria anunţă că a indentificat o parte din protestatarii care au încălcat legea şi că îi va sancţiona

Jandarmeria Sibiu a anunţat luni seara că urmează să-i sancţioneze pe protestatarii care au încălcat legea şi că se fac în continuare verificări pentru identificarea şi altor persoane care au fost la manifestaţiile din ultimele zile.

"Până în acest moment jandarmii au identificat o parte dintre participanţii care au încălcat prevederile legale, urmând a fi sancţionaţi. În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi a altor persoane care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun", a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sibiu, Floriana Picioiu.

Protestul de la Sibiu este în desfăşurare. După ce au mărşăluit pe câteva bulevarde din municipiu, protestatarii au pichetat sediul Primăriei şi pe cel al Prefecturii şi continuă să strige lozinci împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, guvernului şi primarului Astrid Fodor.

Numărul de participanţi a oscilat de la 50 la câteva sute, la un moment dat. Unii şi-au ars măştile în Piaţa Mare. Protestatarii vor, în principal, să se renunţe la obligativitatea purtării măştii de protecţie şi scandează "Libertate!"", "Jos masca!" şi "Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!" AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”