Sibiu: Întâlnire cu românul care a făcut înconjurul lumii cu autostopul

Sibiu: Întâlnire cu românul care a făcut înconjurul lumii cu autostopul

Sibienii pasionați de călătorii vor avea ocazia, joi seara, să discute într-o cafenea din centrul orașului cu Timotei Rad, clujeanul care a făcut înconjurul lumii cu autostopul, anunță organizatorii acestei inedite întâlniri.

"Dragi sibieni, v-am vizitat orașul de multe ori, visând plimbăreț pe străduțele sale, iar acum să vă pot vorbi public, la un eveniment așa frumos, e o onoare, care sper să vă bucurați să o împărțim. Vă invit și pe voi joi, de la ora 18,00, în Wien Cafe", spune Timotei Rad.

Timotei Rad vine la Sibiu pentru a oferi o prezentare comparativă între stepa kazahă, stepa mongolă și taigaua siberiană. Prezentarea nu se vrea a fi una academică, ci încearcă (...) să scoată la lumină și suprapunerea diverselor tipuri de granițe (culturale, etnice, politice, geografice — forme de relief).

"Timotei Rad este un copil poznaș, așa cum chiar el se descrie, ce a început să călătorească cu autostopul atunci când a fost nevoit să documenteze 5 surse bibliografice din 5 librării răspândite prin toată Europa, pentru a scrie o lucrare științifică. Fiind student, fără prea mulți bani, a reușit să viziteze toate aceste biblioteci călătorind cu autostopul, cheltuind doar 90 de euro în 10 zile (din care 35 euro pentru scanarea unei hărți importante ce a găsit-o în documentarea ce o făcea). Așa a început drumul spre călătoria cu autostopul în jurul Pământului. După cinci încercări nereușite, a șasea oară a fost cu noroc și a reușit să parcurgă cu autostopul lumea de la cap la altul. A văzut până acum, cu autostopul, 88 de țări pe durata a 4 ani 9 luni și 8 zile, în 14 călătorii diferite. În cei 5 ani de autostop a umplut un pașaport jumătate cu vize și ștampile de la vămi din Europa, Africa, cele două Americi și Asia", se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Timotei Rad a parcurs a aproape 270.000 km parcurși cu autostopul. Clujeanul a călătorit în mașini de poliție, jandarmerie, armată, ambulanțe, mașini mortuare, cu autocarul, într-un elicopter, pe mare cu un vas viking și a încăput de câteva ori și în portbagajul unor mașini.

Prezența lui Timotei la Sibiu face parte din întâlnirile 'Călător în lume', care au ca scop descoperirea de noi destinații de vacanță și culturi, la ele fiind așteptați toți pasionații de călătorii și turism dar și cei ce visează ca într-o zi să trăiască pe propria piele aventurile invitaților. Evenimentul este organizat de AIOS (Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu) și a ajuns la a 30-a ediție.

AGERPRES / (AS — Isabela Paulescu, editor: Marius Frățilă)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…