Sibiu: Foștii vicepreședinți liberali ai CJ susțin că nu sunt vizați de ancheta DNA
Foștii vicepreședinți liberali ai Consiliului Județean (CJ) Sibiu, care au lucrat cu președintele Ioan Cindrea, Constantin Șovăială și Marcel Luca, susțin că sunt nevinovați și că nu sunt vizați de ancheta Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
* Președintele CJ Sibiu: Procurorii DNA au sigilat birourile de la IT și Administrativ
Într-o declarație acordată AGERPRES, fostul vicepreședinte al CJ Sibiu, Constantin Șovăială, spune că nu știe nimic de contractele verificate de procurorii DNA.
Prima descindere DNA la CJ Sibiu a avut loc în luna aprilie 2016, când Constantin Șovăială ocupa funcția de președinte interimar al instituției. Șovăială l-a înlocuit la președinția CJ Sibiu pe social-democratul Ioan Cindrea, schimbat din funcție după ce a fost condamnat în septembrie 2015, de judecătorii ÎCCJ, la un an de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, el fiind acuzat că și-a angajat ilegal soția la biroul parlamentar în perioada cât a fost deputat.
"Nu sunt vizat de anchetă și nu am fost chemat la audieri. Când eram președinte, în aprilie, a venit DNA și a luat copii după documente. Pe urmă, DNA ne-a cerut periodic copii după anumite documente", a spus Constantin Șovăială.
Întrebat dacă știa de contractele anchetate de DNA din timpul mandatului de vicepreședinte al CJ Sibiu, el a negat.
Constantin Șovăială este consilier județean și ocupă și funcția de consilier în cabinetul actualului președinte al CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.
Aflat în prezent în concediu de odihnă, vicepreședintele Marcel Luca, care este în această funcție din 2013, spune că nu e vizat de ancheta DNA, dar că a fost chemat la audieri la Alba Iulia după prima descindere din aprilie.
"Da, am fost chemat și eu. (n.r. la audierile DNA la Alba Iulia). Nu sunt vizat de anchetă. Contractele le semnează numai președintele și secretarul", a declarat pentru AGERPRES Marcel Luca.
Contactat de corespondentul AGERPRES, fostul președinte al CJ Sibiu, Ioan Cindrea, vizat de ancheta DNA, nu a dorit să comenteze situația.
Procurorii DNA efectuează percheziții, luni, în 11 locații situate în municipiul Sibiu , într-un dosar privind infracțiuni de corupție și asimilate acestora, comise în perioada 2011 — 2015.
"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Alba Iulia efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2011 — 2015. În cursul zilei de 1 august, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate în municipiul Sibiu, dintre care una la sediul unei instituții publice, iar restul la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane fizice", se arată într-un comunicat al DNA transmis luni AGERPRES.
Perchezițiile efectuate vizează achiziții directe de la societăți comerciale favorite ale fostului președinte Ioan Cindrea, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Procurorii efectuează percheziții la Consiliul Județean Sibiu , dar, conform surselor, și la directoarea serviciului administrativ Ana Kraus — biroul acesteia din CJ — și la persoane fizice.
Potrivit surselor citate, Ioan Cindrea, în timpul mandatului deținut la CJ Sibiu, ar fi favorizat agenți economici, inclusiv firma ginerelui său și a fiicei sale în cadrul unor proceduri de achiziții publice organizate de instituție.
Ancheta DNA ar viza, au mai menționat sursele, și alți funcționari, printre care și o directoare din Serviciul administrativ CJ Sibiu în legătură cu derularea unor achiziții directe de la societăți comerciale.
Achizițiile urmărite de anchetatori ar fi fost derulate în perioadele 2011-2013, 2014-2015, având ca obiect cumpărarea de către Consiliu a unor servicii de monitorizare foto/video, de reparații și întreținere auto, precum și achiziții de materiale de întreținere/consumabile.
Sursele citate arată că procedurile au fost derulate cu menționarea de date nereale în documentele justificative ale tranzacțiilor comerciale, aspecte de natură a crea un avantaj patrimonial furnizorilor, corelativ cu crearea unui prejudiciu bugetului autorității contractante. Adaosul ar fi fost în unele cazuri și peste 240%.
Președintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a confirmat pentru AGERPRES că au loc percheziții DNA la sediul instituției, fiind vizate contracte aprobate de fostul președinte Ioan Cindrea.
"Perchezițiile DNA sunt legate de aceleași chestiuni care au mai fost—serviciul Achiziții, Economic și IT, din aceeași anchetă, se cer date suplimentare. Nu este vizată actuala conducere. E vorba de același dosar, aceleași cercetări, doar că solicită acte în plus", a explicat Daniela Cîmpean.
Potrivit acesteia, "activitatea CJ Sibiu nu este afectată de ancheta DNA".
Este pentru a doua oară în acest an când au loc percheziții DNA la CJ Sibiu. Prima dată, anchetatorii au cerut documente în luna aprilie. Atunci s-au verificat mai multe contracte aprobate de fostul președinte al CJ Sibiu Ioan Cindrea.
AGERPRES/(A/AS — autor: Isabela Paulescu, editor: Cristina Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)