Sibiu: Focar de COVID-19 la secţia de Hematologie a Spitalului Judeţean; 4 cadre medicale şi 10 pacienţi - infectaţi
Patru cadre medicale şi zece pacienţi din secţia de Hematologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu au fost infectaţi cu noul coronavirus, a anunţat, marţi, Prefectura.
"În urma datelor comunicate de Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, în cadrul secţiei de Hematologie a SCJU a fost identificat un focar de infecţie care în prezent are un număr de 10 cazuri pozitive din rândul pacienţilor şi 4 membri ai personalului medical. Cei 4 membri ai personalului medical au fost confirmaţi pozitiv în urma testării unui număr de 35 de cadre medicale care au fost contacte cu primii 5 pacienţi pozitivi. Restul pacienţilor pozitivi au făcut parte din contacţii primilor 5 pacienţi pozitivi", a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan.
Potrivit Prefecturii, în secţia de Hematologie s-a efectuat o dezinfecţie terminală.
"În ceea ce priveşte măsurile luate, s-a efectuat o dezinfecţie terminală în cadrul secţiei de Hematologie, s-a efectuat mai riguros triajul epidemiologic la intrarea in tură a cadrelor medicale şi s-au pus în aplicare şi pentru personalul secţiei procedurile planului de prevenirea a infecţiilor COVID-19 din SCJU Sibiu şi purtarea EPP complet în toate spaţiile în care se află pacienţi non-COVID (uniforma de lucru, mască chirurgicală, vizieră, mănuşi şi halat de supra protecţie)", a mai precizat Andreea Ştefan. AGERPRES