Sibiu: Două berze au rămas în cuiburile din localitatea Cristian, după ce au fost salvate de un ONG

Sibiu: Două berze au rămas în cuiburile din localitatea Cristian, după ce au fost salvate de un ONG

Două berze, salvate de cei de la Asociaţia "Prietenii Berzelor" din Cristian, au preferat să rămână în cuiburile aflate vizavi de curtea unde este ONG-ul, unde vin zilnic să mănânce, a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedinta asociaţiei, Miruna Gritu.



"Berzele s-au mutat în cuiburile de vizavi de noi. Sunt două dintre berzele salvate de noi anul acesta, când noi am eliberat 53 de berze. În mod normal, berzele pleacă, dar ca şi la oameni sunt excepţii de la regulă, nu înseamnă nici că sunt bolnave, nici rănite", a explicat Miruna Gritu.

Potrivit Mirunei Gritu, în anii trecuţi, o altă barză a rezistat toată iarna, într-un cuib din localitatea Mohu.

Temperatura minimă de joi, din apropierea comunei Cristian, a fost de minus 5 grade Celsius. AGERPRES-FOTO PE FLUX/(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa foto: Asociaţia "Prietenii Berzelor" din Cristian


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!