Sibiu: Bărbatul împușcat lângă poligonul militar, operat din nou; glonțul, expertizat de polițiști

Sibiu: Bărbatul împușcat lângă poligonul militar, operat din nou; glonțul, expertizat de polițiști

Bărbatul care susține că a fost împușcat în timp ce își lucra pământul aflat lângă poligonul militar Poplaca va fi operat joi pentru a doua oară, după ce miercuri a suferit prima intervenție chirurgicală, în timpul căreia medicii i-au scos glonțul care este deja expertizat de către polițiști.

"Bărbatul a fost operat ieri (miercuri n.r.) și i s-a scos glonțul. Pacientul este în continuare internat în cadrul Secției Clinice Chirurgie II a SCJU Sibiu, stabil, sub supraveghere medicală și tratament de specialitate. Bărbatul va fi supus azi (joi n.r.) unei intervenții chirurgicale pentru suturarea unui nerv care i-a fost afectat", a declarat Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu.

Deocamdată, medicii nu pot spune dacă bărbatul împușcat își va reveni complet după cea de a doua operație.

Glonțul extras miercuri de medici din piciorul bărbatului împușcat a fost predat polițiștilor pentru a-l expertiza.

"Glonțul este supus unei expertize făcute de colegii de la Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Sibiu", a precizat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Deocamdată, dosarul privind ancheta bărbatului împușcat se află la Poliția Județeană Sibiu și este posibil să fie preluat de către Parchetul Militar Cluj.

Ministerul Apărării Naționale confirmă că s-a tras, marți, în poligonul aflat în apropierea terenului agricol, pe care muncea bărbatul împușcat, dar susține că nimeni nu a fost împușcat, ci tragerile s-au făcut în condiții de siguranță. Centrul de Instruire pentru Comunicații și Informatică al Ministerului Apărării Naționale susține că militarii au oprit tragerile, când au observat niște săteni că s-au apropiat cu căruțele de zona de siguranță a poligonului din Poplaca.

"A existat o situație în care tragerea a fost oprită din cauza faptului că în apropierea zonei de siguranță au fost identificați de către militarii din pază cetățeni care se deplasau în căruțe. După rezolvarea acestei situații, tragerile au fost reluate", se arată în comunicatul de presă remis AGERPRES.

O comisie a Centrului de Instruire pentru Comunicații și Informatică cercetează cazul și a anunțat, conform procedurilor legale, Parchetul Militar Cluj.

Un sătean din comuna Poplaca, în vârstă de 58 de ani, susține că a fost împușcat marți, la ora 14,00, în timp ce își lucra pământul de lângă poligonul militar. Bărbatul s-a dus acasă, nu la spital, când a observat că îi sângerează piciorul și susține că nu și-a dat seama că a fost împușcat. După cinci ore în care a stat acasă, sibianul s-a dus cu o mașină la Urgența Spitalului Județean din Sibiu, unde i s-a spus de către medici că are un glonț în gamba piciorului drept. De marți seara, bărbatul este internat în spitalul din municipiul Sibiu.

AGERPRES / (A, AS — autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!