„...și să le depui măi frate în muieri de calitate sau gurițe parfumate”/Cum ajunseseră să-i lingușească comisarii români pe șefii chinezi ai rețelei de trafic de minore, unde apărea numele lui Wang Yan, cel chemat la DNA în cazul Coldea-Dumbravă
„Chinezul Wang Yan, cel pe care DNA l-a audiat după ce Hideg a spus că el este afaceristul chinez care i-a făcut legătura cu generalul Coldea, este un personaj foarte, foarte interesant. Vom vedea ce rol a jucat în faptele din dosar”, a explicat joi, pentru HotNews.ro, un om din sistemul judiciar. Până în acest moment, Wang Yan a scăpat din orice dosar penal din România. Ambasada Chinei l-a însoțit pe Wang la afaceri. Ambasada Chinei a trimis scrisori către Înalta Curte, în care i-a apărat chiar și pe cei trimiși în instanță pentru trafic, spunând că „au un profil social moral corespunzător”, dezvăluie hotnews.ro .
- În câteva zile, jurnaliștii de investigație care au documentat acest caz, alături de alți colegi, vor lansa un site independent de investigații, organizat pe baze nonprofit. Publicul și firmele vor avea și posibilitatea de a face donații.
Chemat în 2024 la DNA în cazul Coldea-Dumbravă, Wang Yan a apărut încă din 2005 în stenogramele DIICOT, în dosarul de trafic de minore de la restaurantul Shanghai din București. O parte a cazului a fost disjuns și apoi clasat de către procuroarea Olga Vrânceanu.
Dintre chinezii de frunte ai rețelei, procuroarea DIICOT l-a trimis în instanță doar pe mâna dreaptă a lui Wang Yan, un chinez pe numele românesc Mihai. „Senatorul” Wang Yan, cum apărea el în stenograme, a rămas atunci în umbră.
Wang a devenit cunoscut și legat de cazul Shanghai abia în 2018, când faptele rețelei au fost expuse de o investigație jurnalistică publicată pe Tolo.ro .
Procurorul general Augustin Lazăr a recunoscut că dosarul unde apărea și numele lui Wang s-a clasat fără să se mai caute probe
Pus în fața reacțiilor publice consecutive dezvăluirilor presei, procurorul general Augustin Lazăr a dat, pe 30 ianuarie 2018, un ordin ca să se verifice clasarea dosarului. După cercetări, Augustin Lazăr a recunoscut că dosarul mafiei chineze și al protectorilor români de la clubul Shanghai a fost închis fără ca procurorii DIICOT să mai caute dovezi. În partea clasată apărea și Wang Yan.
„Nu s-au administrat alte probe în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt”, a admis Parchetul.
Nu doar Wang, dar și 10 ofițeri români, de poliție, SRI și comisari de Gardă Financiară, au beneficiat de această clasare. Și cum, între timp, „faptele s-au prescris”, Augustin Lazăr a spus că nu mai era nimic de făcut. Dar ziariștii au continuat să sape după informații.
Așa s-a descoperit că, în 2013, Wang Yan și-a pierdut cetățenia română fiind declarat ”pericol pentru siguranța națională” de către SRI. Numai că, imediat, a reapărut în România, cu drept de ședere. Și, în 2023, Wang i-a mijlocit, la un restaurant din București, o întâlnie cu Florian Coldea omului de afaceri Cătălin Hideg, potrivit acestuia din urmă.
Fostul șef SRI nu a avut, până în acest moment, nicio reacție la această afirmație a lui Hideg că Florian Coldea îl cunoaște pe Wang și că cetățeanul chinez i-a mijlocit lui Coldea întâlnirea legată de problemele lui Hideg în justiție.
Hideg spune că l-a întâlnit pe Coldea la un restaurant
„Un afacerist chinez mi-a făcut legătura cu Florian Coldea”, a spus miercuri, afaceristul Cătălin Hideg, chiar la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit Agerpres.
Hideg este denunțătorul în dosarul Coldea-Dumbravă. Hideg a detaliat, la Antena 3 CNN , episodul legat de relația dintre Florian Coldea și cetățeanul chinez Wang Yan, pe fostul său nume românesc Alexandru Ioan.
„Undeva în vara lui 2023 am avut mai multe întâlniri cu domnul Alexandru, eu îi spun Yan, să facem o fabrică de panouri solare. Dânsul avea un contact interesant cu o fabrica mare din China pe care voia să o aducă în România. Părea preocupat de situaţia mea că mă vedea foarte îngrijorat de situaţia companiei mele. Îi spuneam că mi s-au făcut foarte multe nedreptăți, că nu este corect ce se întâmplă cu mine în justiţie”, a pretins Hideg că a decurs discuția cu Wang Yan.
La un moment dat, Wang Yan l-a chemat pe Hideg de mai multe ori la un birou, ”undeva în Piaţa Romană şi mi-a spus că se gândește să vorbească la cineva că eu nu merit acest lucru, că este o făcătură acest dosar”.
„Mi-a spus că va lua legătura cu persoana respectivă. Inițial nu am ştiut despre cine vorbeşte”, a explicat Hideg pentru Antena 3.
„După o lună mi-a spus că s-a întâlnit cu persoana care mă va ajuta în justiţie şi va face posibilă o întâlnire. Lucru care s-a întâmplat pe 29 iunie. Eram la o terasă la masă cu Yan şi câțiva prieteni şi la un moment dat a intrat Coldea. Eu eram afară pe terasă şi mi-a făcut semn să vin şi eu la ieșirea din restaurant”, sună versiunea lui Hideg.
Coldea i-a cofirmat lui Cristoiu că l-a văzut pe Hideg la restaurant
„Am stat de vorbă aproximativ 3 minute cu domnul Coldea. Mi-a spus din start că ştie despre ce e vorba, cunoaște detaliile dosarului meu şi care sunt problemele mele în justiţie legate de dosarul EPO şi că, aşa un pic râzând, mi-a spus că mulţi oameni i-au vorbit de mine frumos şi l-au rugat să mă ajute”, pretinde Hideg.
Mărturia lui Cătălin Hideg despre întâlnirea la restaurant cu Florian Coldea se corelează cu ceea ce Coldea i-a spus jurnalistului Ion Cristoiu. După ce dosarul de la DNA a început, Florian Coldea l-a sunat pe Cristoiu și i-a spus că nu vrea să facă precizări publice sau să dea un interviu, cum jurnalistul îi solicitase în emisiunea de pe blogul său .
Cristoiu povestește că Florian Coldea i-a explicat ziaristului într-o convorbire la telefon că l-a întâlnit pe Hideg la ieșirea dintr-un restaurant, așa cum povestește și Hideg. Episodul discuției telefonice Coldea-Cristoiu îl puteți găsi transcris pe stiripesurse . Despre Wang Yan, Coldea nu a spus nimic.
În schimb, Hideg a susținut pe Antena 3 că Wang Yan i-a mărturisit că el, ca om de afaceri chinez, a fost rugat de Coldea să bage bani într-o afacere cu un teren din Ploiești.
Relația dintre chinezi și ofițerii români e veche și bazată pe complicitate
Acesta este Wang Yan. Pe parcursul a 20 de ani petrecuți în România, cetățeanul chinez a început cu o prezență într-un dosar de trafic de minore și extorcare a unor oameni de afaceri și a ajuns în preajma politicienilor români și, susține Hideg, alături de Florian Coldea.
Jurnaliștii de investigații atunci la GSP, astăzi la HotNews și care pregătesc un nou site de investigații, au discutat cu mai multe victime din dosarul în care o rețea chinezească făcea trafic de persoane. Fetele au confirmat, în interviurile cu reporterii, ce au spus și la DIICOT: că erau silite să se culce cu oameni influenți, unii din structurile statului român, și că au fost antrenate de chinezi cum să-i filmeze și să-i înregistreze pe cei cu care făceau sex. La discuțiile cu ziariștii au oferit și detalii.
Fetele, terorizate că erau puse să facă sex cu oficiali români: „Ea, săraca, speriată și plânge la telefon”
Ofițeri, comisari și alți oameni din statul român le făceau servicii chinezilor. De pildă, Wang Yan și mâna sa dreaptă, chinezul Mihai, ”rezolvau” trimiterea unor controale ostile de la Garda Financiară pentru alți oameni de afaceri chinezi care nu cooperau.
Relațiile dintre ofițerii români și chinezi ajunseseră atât de apropiate încât unii dintre români cereau fete pentru ei, chiar dacă acestea, prizoniere și timorate, refuzau.
Pe 17 noiembrie 2005, la ora 13:50, are loc următoarea discuție între un comisar de Gardă Financiară și chinezul Mihai, unul dintre capii rețelei. Stenograma discuției a fost descoperită de jurnaliștii de investigație la arhiva tribunalului.
MARIUS: Alo?
MIHAI: Salut, MARIUS!
MARIUS: Salut! Hai, mă, ce face fata aia, mă, că o aștept aici!
MIHAI: Uite, am trimis, acuma… ea, săraca, speriat și plânge la telefon (neinteligibil).
MARIUS: Păi…
MIHAI: Da (neinteligibil) Acum merge la voi. E pe drum. A venit cu… și cu un coleg și… ajută pe ea și cunoști și pe ea acolo. Și… are grijă, te rog, prietenul meu, da?
MARIUS: Păi, să vină-ncoace, să semneze asta, plătește amenda și aia e!
MIHAI: Da… N-ai… Nu…
MARIUS: I-am spus: Dom’le, să nu-ți mai sigilez depozitele alea, să nu mai… că…
MIHAI: Da, da, da…
Urarea comisarului către mafiot
La perchezițiile informatice a fost descoperit următorul mesaj sms de la un comisar al Gărzii Financiare către chinezul Mihai: „Sorcova și sorcovare să ai frate p… tare, coa… să-ți fie pline doar cu icre d-alea fine și să le depui măi frate în muieri de calitate sau gurițe parfumate” - Dosarul 18209/3/2006.