Şi în acest an, de Rusalii, va pleca un tren cu pelerini din Ungaria spre Şumuleu Ciuc

Şi în acest an, de Rusalii, va pleca un tren cu pelerini din Ungaria spre Şumuleu Ciuc

Şi în acest an, de Rusalii, Rapidul Secuiesc – Expresul Şumuleu Ciuc (Székely Gyors – Csíksomlyó Expressz) va pleca cu pelerini din Ungaria spre Şumuleu Ciuc. Trenul va pleca în data de 3 iunie şi se va întoarce, luni, în data de 6 iunie, au anunţat, joi, organizatorii, la Budapesta. Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale în cadrul Cancelariei premierului ungar, a subliniat la o conferinţa de presă că cel mai mare dar din ultimii 10 ani este, probabil, faptul că Guvernul ungar a reuşit să întărească sentimentul de solidaritate naţională în Bazinul Carpatic. Naţiunea maghiară este „unită şi cu ocazia sărbătorilor sale”, a spus Potápi, care a adăugat că data de 4 iunie este Ziua solidarităţii naţionale a maghiarilor care în acest an coincide cu Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc. Secretarul de stat a menţionat că anul 2022 este şi Anul Memorial „Tamási Áron”, când se împlinesc 125 de ani de la naşterea scriitorului, care este unul dintre cei mai mari prozatori nu doar în literatura transilvăneană, dar şi în întreaga literatură maghiară. Pe lângă numeroasele programe ale anului memorial, politicianul a evidenţiat şi faptul că, în acest an, Rapidul Secuiesc – Expresul Şumuleu va fi tractat de o locomotivă decorată cu portretul scriitorului. Referitor la Anul Memorial „Tamási Áron”, Krisztina Csibi, director executiv al Casei Maghiarilor din Budapesta, a subliniat că instituţia pe care o conduce consideră opera lui Tamási Áron o legătură între cei care trăiesc în Ungaria, în Bazinul Carpatic şi în diasporă. În ceea ce priveşte autocolantul Tamási Áron care decorează locomotiva, aceasta a explicat că grafica creată de Máté Török cuprinde portretul şi semnătura lui Tamási Áron, imaginea satului natal al scriitorului, Lupeni, portretul bisericii din localitate şi sigla anului memorial. Tibor Mező, Director general al Agenţiei de Turism „Kárpáteurópa”, a anunţat că trenurile care vor pleca spre Şumuleu Ciuc vor fi binecuvântate de un preot catolic şi de un pastor reformat. Invitata de onoare a trenului va fi cântăreaţa Kamilla Nagy Dévai, deţinătoare a premiului Ferenc Liszt. În plus, în tren, mai mulţi muzicienii vor cânta muzica populară a regiunii prin care tocmai trece trenul. Ajunşi în Ţinutul Secuiesc, pelerinii vor fi cazaţi la familii de secui din Depresiunea Ciucului. Potrivit materialului informativ distribuit la conferinţa de presă, Expresul Şumuleu Ciuc va pleca din Szombathely, va trece prin Sopron şi Győr, apoi va ajunge la Budapesta, în Gara Keleti (Gara de Est). Aici, Expresul Şumuleu Ciuc va fi cuplat cu Rapidul Secuiesc, iar cele două garnituri vor pleca împreună spre Transilvania ca un „tren naţional de pelerinaj”. La fel ca în anii precedenţi, în cele două trenuri vor călători 1.100 de pelerini./rganciu/sdm2

(MTI – 1 aprilie)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…