Și-a ucis vecina fiindcă i-a refuzat avansurile sexuale. Omorul, pus pe seama unui joc erotic periculos

Și-a ucis vecina fiindcă i-a refuzat avansurile sexuale. Omorul, pus pe seama unui joc erotic periculos

24 de ani de închisoare și daune morale în valoare de 50.000 de euro este pedeapsa primită de un bărbat din Tulcea acuzat că și-a omorât vecina, o femeie în vârstă de 63 de ani, pentru că i-a refuzat avansurile sexuale, scrie ziare.com .

Criminalul a încercat să scape cu o pedeapsă mai ușoară susținând în mod mincinos că toată nenorocirea s-a întâmplat în timpul unui joc sexual care a necesitat inclusiv legarea de mâini și de picioare a victimei cu cabluri electrice.

Crima teribilă s-a întâmplat în martie 2022 în comuna tulceană Slava Cercheză. Victima și criminalul aveau relații apropiate, de vecinătate, de ani de zile, bărbatul ajutând-o în repetate rânduri pe femeie cu treburile gospodărești. Individul avea însă cu totul alte interese decât cele de filantropie. I-a făcut avansuri femeii și i-a sugerat chiar să divorțeze și să formeze împreună un cuplu. Pe telefonul victimei au fost descoperite o lungă serie de apeluri și de mesaje trimise de bărbat vecinei sale care au rămas fără răspuns.

Ceilalți vecini ai victimei, citați ca martori, au explicat că la un moment dată femeia chiar a cerut ajutorul polițiștilor din comună reclamând că este agresată de cel care avea să-i curme viața într-un mod cât se poate de violent.

În ziua grozăviei, criminalul a premeditat totul. Știa că vecina lui se află la serviciu într-o altă localitate și urmează să se întoarcă acasă spre seară. A intrat cu forța în casa victimei, spărgând geamul unei uși de serviciu, a ascuns într-un sertar un cuțit tip macetă, cu lama de 30 de centimetri, dar și mai multe cabluri electrice.

Când femeia s-a întors acasă a fost încuiată în dormitor, dezbrăcată complet, legată de mâini și de picioare și ulterior înjunghiată în piept și abdomen. Ce s-a întâmplat în cameră între cei doi este greu de descris, iar anchetatorii nu au putut decât se deducă pe baza probelor găsite la fața locului. Criminalul s-a prelevat de dreptul la tăcere și a refuzat să dea declarații. Cert este că pe corpul femeii au fost găsite multiple răni și nu doar tăieturi de cuțit, iar pilota de pe pat era sfâșiată.

Ororile din casa din Slava Cercheze au fost descoperite de un apropiat al familiei trimis acolo chiar de către soțul victimei, disperat că aceasta nu mai răspunde la telefon. Criminalul a fost surprins chiar în momentul în care își lovea victima, dar martorul a reușit să pătrundă în casă mult prea târziu. Fiind paramedic la SMURD, omul a realizat cât de grave sunt rănile, a încercat să acorde primul ajutor, dar fără succes. Loviturile de macetă fuseseră mult prea puternice, iar lama ajunsese la plămâni.


Criminalul, identificat de martor, a fost prins în aceeași seară la el acasă. Era ”foarte calm şi plin de sânge”, iar când polițiștii care l-au încătușat l-au întrebat ce s-a întâmplat, bărbatul a declarat că ”s-a bătut cu unul mai mare”.

Soțul femeii ucise a declarat în fața polițiștilor că știa că nevasta sa este hărțuită de către vecinul său, fiind apelată constant inclusiv în timpul nopții. Acesta era și motivul pentru care stabilise cu soția ca cei doi să comunice la telefon la o anumită oră atunci când femeia era singură acasă. În ziua crimei, când aceasta nu a mai răspuns la telefon, și-a dat seama că ceva s-a întâmplat și a trimis să verifice ce se întâmplă un vecin de încredere.

De cealaltă parte, criminalul a susținut pe tot parcursul anchetei că între el și victimă era o relație amoroasă, iar moartea femeii a survenit accidental în timpul unui joc erotic. Probele adunate de polițiștii care au făcut cercetarea la fața locului au contrazis teoria criminalului. Acesta a și fost diagnosticat de către psihologi cu tulburare de personalitate de tip paranoid, dar care a avut discernământ la data comiterii faptei.

”Versiunea jocului erotic promovată de inculpat şi în faţa instanţei de control judiciar este, de asemenea, demontată de probele administrate în cauză, având în vedere modalitatea prin care s-a realizat, respectiv prin folosirea unor cabluri audio-video, membrele fiind legate între ele la o distanţă destul de mică (20-30 cm)”, se arată în motivarea instanței.

Curtea de Apel din Constanța a fost instanța care a dat verdictul final. Inițial, instanța de fond a decis daune în valoare de 100.000 de euro, înjumătățite de instanța de apel.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri